Ludmila Ulitkaia - Imago

Nici Ilia nu stătea cu mâinile în sân.
Urmară concertul de jazz, retragerea cu torţe, nişte gimnaşti în apă, ca să nu
mai punem la socoteală cântecele şi dansurile fără sfârşit ale ansamblurilor
armatei, flotei, industriei, comerţului, ale sindicatului bucătarilor şi frizerilor.
Pierre nu era deloc interesat nici de egiptenii care scandau „Nasser!
Nasser!“, nici de cetăţenii negri din Ghana independentă, nici de israelienii
victorioşi în comparaţie cu sovieticii marcaţi de stigmatul punctului cinci din
buletin 35 . Pe Pierre îl interesa numai Rusia.
În a treia zi a festivalului li se alătură Sania, refăcut după criza de angină
obişnuită, şi petrecură două săptămâni întregi alergând prin tot oraşul,
bucurându-se şi veselindu-se, aşa încât Miha aproape că uită de Minna.
Ilia nu-şi aminti nici măcar o dată că nu trecuse pe la Institutul de
Cinematografie ca să se înscrie pentru admitere, iar Sania renunţă pentru o
vreme să se mai frământe că i s-a năruit cariera în muzică. Erau toţi
îndrăgostiţi de Petia, Pierre, Piercik, şi nici unul nu se gândea cât de mult le va
influenţa soarta prietenul lor străin.
Pierre, după cum se lămuriră lucrurile, era trimis la festival ca reprezentant
al unui ziar destinat tineretului, ca să facă o serie de fotografii despre viaţa la
Moscova. Făcu nişte fotografii minunate, datorită mai ales noilor lui prieteni.
Fotografie o brutărie în momentul când se aducea pâine proaspătă, portul
fluvial plin de macarale şi docheri, grădiniţele de copii, curţile cu frânghii
pentru rufe şi magazii, fetele citind în metrou, bătrânele stând la cozi, bărbaţii
bând şi îmbrăţişându-se – şi o mare de bucurie.
Anticipând puţin evenimentele, să spunem că redactorul ziarului va respinge
fotografiile, socotindu-le nişte rebuturi. I se vor părea false, doar propagandă
comunistă. Pierre, care nu putea fi suspectat că era un simpatizant al regimului
comunist, îl va acuza că avea prejudecăţi şi se vor certa.
Cu o zi înainte de plecare, băieţii se duseră în grup să bea o bere în Parcul
Culturii. Se afla acolo o berărie cehească minunată, care îşi zicea restaurant.
Coada făcea ocolul berăriei ca spuma berii în halbă, dar ei se aşezară cuminţi
la rând – nu aveau de ce să se grăbească. Trebuia să li se alăture o rudă
îndepărtată a lui Petia, un văr primar sau văr de-al doilea al mamei lui, care
lucra la Moscova, la ambasada franceză. Nu aveau cum să se plictisească, tot
timpul se întâmpla ceva interesant. Trecu mai întâi un grup umblând pe
picioroange, apoi defilară cimpoierii scoţieni, mexicanii cu maracas şi
ucrainenii mascaţi.
Sania şi Miha ţineau rândul la coadă, Ilia şi Pierre, îndepărtându-se de ei,