Ludmila Ulitkaia - Imago

Afanasi Mihailovici dăduse o singură semnătură, una singură. Fratele nu avea
nici o legătură cu asta.
— Locuieşti tot în pasajul Daev?
— La sora mea. Mi-au luat camera, acum stă portarul acolo, zise ea cu un
aer nepăsător.
El îşi aminti de camera îmbibată de mirosul parfumului Moscova roşie, îşi
aminti de mormanul de perne, de colecţia de flacoane şi mulţimea de pisici –
din porţelan, sticlă şi piatră.
— Mi-au promis să-mi dea camera înapoi, să-l mute pe portar de acolo.
Într-adevăr, la scurt timp, îi dădură camera înapoi. Din când în când,
Afanasi Mihailovici începu să sune, de la o cabină telefonică, la vechiul
număr, îl ştia dinainte de război, voia să-i facă o vizită. Multă vreme Sofia
Markovna îl refuză.
— Nu trebuie, nu vreau, nu pot.
Şi într-o zi a zis: „Vino“.
Şi el începu din nou să urce pe scara de serviciu, camera având un perete
spre curte. Nici înainte nu intra prin faţă, unde era o uşă mare cu tot felul de
clopoţei şi sonerii. Ciocănea în peretele camerei şi Sofia trăgea zăvorul solid,
umplând cu trupul mare şi cu parfumul dulceag întunericul din tindă, îl lua de
mână şi-l ducea în cuibuşorul ei, pe pernele şi-n aşternutul ei, şi el se scufunda
în căldura corpului minunat, turtit sub al lui.
Legătura lor intimă de odinioară reînvie cu şi mai multă vigoare chiar,
fiindcă acum însemna ceva pierdut pentru totdeauna şi regăsit din întâmplare.
Începu a doua serie a unui film lung de dragoste. E drept că un lucru se
schimbase. Nu vorbeau despre ce se întâmpla la serviciu. Sofia Markovna se
purta cu tact ca întotdeauna. Nu punea întrebări. Nu povestea nimic despre anii
ei negri. Vorbeau numai despre ce începea el să povestească. Mai mult despre
treburi domestice, despre problemele lui de familie. Despre fiica lui, Olga.
Sofia Markovna o cunoştea pe Olia de când se născuse, dar de departe. Numai
din fotografii. O dată, cu puţin timp înainte de nenorocire, în anul 1940, el a
hotărât să i-o arate pe viu Sofiei Markovna, a cumpărat trei bilete la baletul
pentru copii Aumădoare. Două bilete în primul rând, pentru Olia şi prietena ei,
şi unul alături, pentru Sofocika. Fetele au stat lângă Sofia Markovna, ea se uita
la ele, iar ele la scenă.
De atunci fotografiile înrămate ale fetiţei atârnau pe pereţi. Şi lucrurile
aveau să continue, Sofocika se interesa mult de Olia. Poate că Afanasi
Mihailovici nu ar fi reuşit să ştie prea multe despre fiica sa, dacă nu ar fi