Ludmila Ulitkaia - Imago

aproape de talie.
Recepţionera încruntată dădu la o parte actele moscoviţilor, le deschise pe
ale tătarilor şi clătină din cap:
— Nu avem locuri.
— Cum nu aveţi? E o minciună! Sunt locuri! strigă repezit Miha. Aveţi cele
două camere ale noastre. Fiţi amabilă şi daţi-le una din ele.
— Nici pentru dumneavoastră n-avem locuri! zise femeia împingând teancul
de buletine spre Miha.
— Cum adică? Doar ne-am înţeles!
— Mai întâi rezervăm camere pentru persoanele venite în delegaţie, apoi
pentru cei sosiţi pe cont propriu. N-avem locuri.
— Am venit de la două mii de kilometri să vedem mormintele strămoşilor,
uitaţi biletele de întoarcere, zburăm la Taşkent peste două zile, zise bărbatul
care nu-şi pierduse speranţa.
— Nu înţelegeţi ruseşte? N-avem locuri!
— Înţeleg ruseşte. Ne putem caza măcar o noapte la vreun particular?
— Cazaţi-vă unde vreţi! Nu-i treaba mea! Numai că o să răspundeţi pentru
încălcarea regimului paşapoartelor.
Miha fierbea de furie. Reacţiona violent la nedreptăţi, chiar fizic. Simţi cum
i se urcă sângele la cap, cum îi zvâcnesc tâmplele şi i se încleştează pumnii.
— Ticăloşii! Ce ticăloşi! îi şopti lui Edik. Îţi dai seama ce se-ntâmplă? E o
familie de tătari deportaţi…
Trecuseră doar câteva zile de când prietenele Mariei Stepanovna le
povestiseră despre evenimentele din luna mai a anului 1944 76 , şi informaţiile
astea nu-şi pierduseră noutatea, nedreptatea lumii îl frigea încă pe Miha.
— Omul ăsta a luptat pe front, şi totuşi i-au deportat familia!
— N-are rost să faci gălăgie, îi şopti Edik. O să găsim noi ceva.
Tătarul cu decoraţiile împături tacticos paşapoartele într-o cârpă de mătase
şi le puse în buzunarul ascuns.
— S-o ştergem mai repede de aici. O să cheme îndată miliţia! îi şopti Edik
la ureche tătarului mărunţel, încovoindu-şi mult spinarea.
Acesta dădu din cap în semn că înţelesese, şi se grăbiră toţi să iasă pe uşă,
în stradă, afară, unde era noapte neagră, şi bezna li se păru liniştitoare şi
lipsită de pericole, faţă de atmosfera ameninţătoare a acelei clădiri
administrată de stat, deşi luminată electric.
Recepţionera Nataşa Hlopenko învârti discul telefonului ca să ia legătura cu
miliţia: era obligată să anunţe sosirea tătarilor la Bahcisarai. Dar nu-i