Ludmila Ulitkaia - Imago

— Apărătorul nostru şi ocrotitorul din ceruri, asta-i sigur acum!
De mult de tot, când s-a prăpădit bunica, venise la ei acasă Valentina, sora
mai mică a bunicii şi adusese cu ea nişte fotografii de familie foarte vechi. La
timpul acela Olga comandase o reproducere după fotografia cea mai bine
păstrată. O făcuseră mare, şi ei îi plăcuse atât de mult, încât o atârnase în
dormitor. Şi acum atârnă în acelaşi loc.
— Hai acolo, îi făcu el un semn din cap. Să-ţi arăt ceva.
O conduse în dormitor, unde Lena somnola din cauza bolii care părea totuşi
că-şi pierduse din putere.
— Numai să mergi încet.
Deschise uşa cu grijă ca să nu scârţâie şi-i arătă cu degetul portretul de pe
perete.
Bătrâna, văzându-l, căzu în genunchi:
— Batiuşka al nostru, părintele nostru! Da’ ce tânăr era! Şi mândru foc! Şi
bine-făcut! Şi cu maica preoteasa, cu copilaşii! Când te gândeşti cât a pătimit,
ţi se taie răsuflarea. De toate a pătimit, şi s-a mântuit, şi se roagă pentru noi,
pentru mântuirea noastră…
Vorba bătrânei era pe jumătate şoptită, pe jumătate cântată. Kostia nu se
simţea în largul lui, povestea era încâlcită, doar frânturi şi lucruri nespuse. Da,
da, bunica se lepădase de tatăl preot, şi el se prăpădise în lagăre… Aşa pare
că s-a întâmplat. Mamă-sa îi spusese ceva, dar nu ştia nimic precis…
În timp ce vorbea, bătrâna îi căută mâna lui Kostia şi începu să i-o sărute.
Lena se trezi din moţăială şi se ridică în capul oaselor sprijinindu-se de
perne. Se auziră plânsetele lui Verka şi Mişka în camera copiilor.
„Bate câmpii, e ramolită femeia“, îşi zise iritat Kostia, smulgându-şi mâna
mare cât lopata din palmele roşii care o ţineau ca într-o menghină.
Bătrâna se aruncă iar în genunchi, la picioarele lui Kostia de data asta:
— Ajută-ne, drăguţule, eşti nădejdea noastră, singura care ne-a rămas.
Nimeni nu ne ascultă plângerea, toţi zic că numai rudele pot. Am vrea să-i
mutăm osemintele, casa e a mea, şi acum s-au găsit să mi-o demoleze, şi
mormântul lui e chiar acolo, sub casă, în locul altarului. E al nu ştiu câtelea an
de când tot vorbesc de demolare. La Patriarhie nu vor s-audă, zic că părintele
a slujit în catacombe, că face parte din Biserica Vie 89 , că, după ei, n-a fost
episcop, ci unul care a înşelat lumea, un fel de pungaş!
Lena se uită nedumerită, întrebându-se dacă nu cumva visează toată scena cu
balivernele înşirate de bătrână.
Intrară din nou în bucătărie, şi Anna Antonovna puse masa. Tuşa Paşa mâncă