Ludmila Ulitkaia - Imago

de scris, pricepi? începu să turuie Olga, dar Poluşka deja tremura toată şi
lacrimile îi curgeau şiroaie.
— Spune-mi cinstit, i-ai zis soţului tău că baţi la maşină? Că maşina era a
mea? continuă Olga s-o întrebe.
Poluşka se jură că soţul nu ştie nici de maşină, nici că ea face un ban bătând
la maşină, şi că în general n-a scos o vorbă despre treaba asta. Se jura cu atâta
foc, încât îţi venea s-o crezi. Atunci cum a ajuns totul la KGB? Misterul
rămase fără răspuns. De ce au aşteptat atâta timp? De ce n-au venit, dracu’ să-i
ia, imediat?
— Acum trebuie să înţelegi un lucru, Olia, că sunt nevoită să-i povestesc
totul lui Ghenadi. Vă pun pe toţi într-o situaţie neplăcută: pe tine, pe Antonina
Naumovna, pe Ghenadi. Şi el poate avea neplăceri. Ce să fac acum, să mă
spânzur? Poate te gândeşti că sunt o nerecunoscătoare, că nu înţeleg câte a
făcut familia ta pentru mine. Gehenadi nu pricepe treaba asta. Şi-n general, nul
interesează. Are o altfel de viaţă, vede altfel lucrurile. E comunist până-n
străfundul sufletului. Şi tu ai fost comunistă. Cine a fost secretarul organizaţiei
de comsomol din şcoală? Eu? Tu erai cea mai sovietică dintre noi. Tamara,
chiar dacă tăcea, tot antisovietică era, iar eu nu aveam nici o treabă cu asta,
treaba mea de la doisprezece ani era la paralelele inegale şi la bârnă. Atât!
Se auzi zgomotul încuietorii, Ilia dădu buzna în bucătărie. Se îmbrăţişară ca
după o lungă despărţire, sprijinindu-se unul de altul, epuizaţi.
Poluşka avu prezenţa de spirit să se îmbrace în fugă şi s-o şteargă uşurel.
— Când ţi-au dat drumul? întrebă Ilia fără s-o slăbească din îmbrăţişare.
— La unsprezece seara. Pe tine te-au mai ţinut?
— Mai întâi m-au dus la mama, au luat tot de acolo. S-a zis cu laboratorul
meu. Pe urmă m-au dus la Malaia Lubianka şi m-au ţinut până acum.
În momentul când Kostia începuse şcoala şi ei se mutaseră în apartamentul
Oliei din Moscova, Ilia îşi transportase laboratorul la mama lui, în cămară.
— În clădirea cu un etaj? Şi eu am fost acolo, îi zise Olga.
— Da, la direcţia din Moscova a KGB. Să-i ia dracu’! Să-i ia dracu’!
mormăi Ilia.
Nimic nu mai avea importanţă acum, absolut nimic, în afară de Olenka, soţia
lui, iubita lui, care însemna totul pe lumea asta, totul… A luat întreaga vină
asupra lui. Doar el cu mâna lui adusese toate cărţile în casa ei. A făcut tot ce a
putut ca s-o scoată basma curată. Cât despre el, o să scape cumva din
încurcătură, dar important era să n-o bage pe Olga în povestea asta.
Şi acum ea era aici, îl mângâia pe faţă, avea buzele uşor crăpate, îţi săreau