Ludmila Ulitkaia - Imago

— Chiar că-i mişto… A cui e?
— Ei, a cui e, a cui e… A lui nimenea în manta. Tânărul e din Harkov. 70 A
venit de curând la Moscova. Nu-l ştie nimeni. Peste cinci ani o să-l ştie toţi.
Ca pe Brodski acum… Sunt gata să pariez. Ăsta trebuie publicat.
— Nu ştiu, zău. Mai bine pe Hvostenko 71 , propuse Miha.
— Hvostenko îmi place, dar nu face două parale fără chitară. Tânărul
dinainte, o să fie mai tare…
— Cum îl cheamă?
— De ce vrei să ştii? Îţi zic eu că peste cinci ani o să-l cunoască toţi. Tu o
ţii una şi bună cu Hvostenko.
Edik se înfurie şi paşnicul Miha nu se simţi în largul lui:
— Suntem nişte proşti! Nici n-am început bine să lucrăm, că ne-am şi luat la
harţă.
Edik începu să râdă:
— Aşa mi se întâmplă mereu. Întotdeauna sar întărâtat la gâtul câte unui
prieten de-al meu. Asta mi-e firea!
— Tâmpiţi mai suntem! exclamă Miha. Gorbanevskaia! Natalia
Gorbanevskaia! Asta ne trebuie! Ideală!
Şi recită cu forţă, urlând:
Urma nu ni se va pierde –
Fumegă fânul uscat.
Urma nu ni se va pierde –
Pietrele morii au stat.
Nici pas şi nici suspin,
Nici sudoare, nici sânge,
Nici greaua datorie
În veci nu se vor stinge.
De flăcări iarba se-nnegrea
Şi focul de copaci se sprijinea,
Hei, voi, pe frunze tolăniţi,
Veni-va ora să plătiţi.
— De acord! N-am nici o obiecţie împotriva Nataliei Gorbanevskaia.
Numai că trebuie s-o întrebăm, acceptă imediat Edik.
— De ce s-o întrebăm? Doar e samizdat! O să luăm cele trei poezii adresate
lui Brodski.
Mânat de pasiunea sa pentru clasici – corespondenţa în versuri a lui Puşkin