Ludmila Ulitkaia - Imago

era tânără şi frumoasă, când încă trăia soţul ei.
Ceaiul era tare, aşa cum îi plăcea răposatului soţ. Micul dejun tihnit fu
întrerupt de comunicatul guvernului despre boala lui Stalin. Xenia Nikolaevna
îşi plesni palmele uimită, faţa lui Viktor se crispă. Tăcu o clipă, apoi zise:
— I-a sunat ceasul. Sunt sigur. O să ne ducă de nas o săptămână şi pe urmă o
să anunţe…
— Nu se poate.
— De ce nu? S-a mai întâmplat. Când Alexandru I a murit la Taganrog,
curierul a plecat la Petersburg să-i anunţe moartea şi numai după ce a trecut
prin Moscova Goliţîn a dat ordin să se dea publicităţii buletinele despre
starea de sănătate a suveranului. O săptămână întreagă au mers gardienii pe la
casele oamenilor să distribuie buletinele.
— De unde ai mai scos-o şi pe asta?
— Prima oară am dat întâmplător peste însemnările lui Kropotkin despre
buletinele astea, pe urmă le-am găsit la Muzeul de Istorie. Pune-ţi masca,
madam, fă-te că eşti tristă. Lucrurile se vor schimba.
— Groaznic! zise ea în şoaptă. Mi-e frică, Vika!
— Stai liniştită. Mai rău n-o să fie.
Viktor Iulievici plecă la şcoală. În cancelarie domnea o tăcere grea,
încordată. Se vorbea numai în şoaptă. El salută, îşi luă catalogul şi se duse la
băieţii lui.
În timp ce deschidea uşa clasei, Mână începu să recite din prag, în larma
care se potoli încetul cu încetul:
Un pâlc de călăreţi, un şir de pedestraşi
Sau nobile corăbii sunt pentru unii, pe pământ,
Tot ce e mai frumos. Dar pentru mine,
E doar fiinţa iubită.
E limpede pentru cine are ochi să vadă
Adevărul acesta. De ce odinioară Elena,
Sătulă să-i privească pe frumoşii bărbaţi,
Se lăsă cucerită anume
De-acela care-a dus la pierzanie semeaţa Troie.
Şi lăsând tot ce-i era drag, copiii şi părinţii,
Cuprinsă de mistuitoarea ei pasiune,
Primi soarta exilului. 20
— Ei, şi acum, cine-mi spune ce e poezia lirică?