12.08.2023 Views

Ludmila Ulitkaia - Imago

Create successful ePaper yourself

Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.

viaţa lor de camerele de lucru şi sufrageriile burgheze.

Tăcuta Lenocika luă gospodăria în seama ei, fără ca nimeni să observe, se

îngrijea de toate, făcea curăţenie lună şi gătea mâncăruri cu gust. Anna

Antonovna, mama ei, venea în fiecare dimineaţă, le dădea de mâncare

copiilor, îi plimba şi-i culca.

Era o eroină Lenocika. Venea în fugă de la institut şi prelua schimbul după

ce o conducea pe mama ei. Olga nu se ocupa de nepoţi, dar Lena nu se supăra

deloc pe soacră. Dimpotrivă, îi era recunoscătoare. Îşi începuse viaţa de

familie la Opaliho. Acolo locuiseră patru persoane într-o cameră cu două

ferestre şi cu podeaua atât de înclinată, încât fuseseră nevoiţi să pună butuci de

lemn sub picioarele de la paturile copiilor, ca să n-o ia la vale. Nu aveau apă

caldă în casa de la ţară. Era totuşi bine că-şi instalaseră apă curentă şi

canalizare după doi ani de la naşterea copiilor.

Parcă trecuse furtuna prin casa generalului. Mobilele cumpărate şi

restaurate de bunic se mişcau dintr-o parte într-alta fără să cruţe pe nimeni.

Mişka şi Verocika, gemenii de doi ani, se agăţau cu mânuţele de mesteacănul

de Carelia. Mişka avea o slăbiciune pentru garnitura din camera de oaspeţi,

scrijelea capetele de pasăre de la mobilă, până într-o zi când Kostia duse

mobilele la consignaţia de pe cheiul Smolensk. Şeful magazinului nu le

recunoscu şi-i dădu o sumă de bani neaşteptat de mare.

Tamara, plină de devotament, trecea des pe la ei. Dar pe măsură ce Olga îşi

recăpăta puterile, relaţia lor revenea la forma veche: Olga dădea ordine,

Tamara le îndeplinea. Prietena Galia se pregătea de o mare schimbare în viaţa

ei, urma cursurile serale de limbi străine şi nu se prea arăta la faţă. De altfel

nici Ghena, soţul ei, nu era de acord să aibă o asemenea prietenă. Olga nu era

deloc potrivită.

Părea că nu-şi mai amintea de Ilia. Tamara era bucuroasă că-i trecuse drăcia

de obsesie şi se mira cât de puternic fusese legată de boală…

Tamara nu le ştia chiar pe toate. Olga continua să-l urmărească pe Ilia de

departe. Deşi după scrisoarea de adio legătura lor părea întreruptă, Olga ştia

că Ilia luase o hotărâre importantă şi că nu era decât o chestiune de timp pentru

reuşita finală. Ştia de asemenea că tatăl vitreg continua să corespondeze cu

Kostia, semne erau peste tot în casă: apăreau, nu se ştie de unde, jucării

nemaivăzute şi hăinuţe din străinătate pentru copii. N-o mai intrigau asemenea

lucruri, dimpotrivă, asta nu făcea decât să confirme că urmau schimbări

urgente.

Mai avea Olga şi un informator secret, de la care află că soţia lui Ilia bea,

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!