untitled

— Nu ai auzit de ei? Vindecătorii din clanul Beaton sunt bine cunoscuți în
toată Highlands. Vraci itineranți, mulți dintre ei. Am avut și noi unul aici
pentru o vreme.
— Ați avut unul? Ce s-a întâmplat cu el? am întrebat.
— A murit, a răspuns Colum ca fapt divers. A contractat o febră și într-o
săptămână s-a prăpădit. De atunci nu am mai avut un tămăduitor, în afară de
doamna FitzGibbons.
— Pare să se priceapă foarte bine, am spus, gândindu-mă la tratamentul
foarte eficient pe care îl aplicase rănilor tânărului Jamie.
Gândindu-mă la asta, mi-am adus aminte care fusese cauza lor și am
simțit un val de mânie împotriva lui Colum. Mânie și teamă deopotrivă.
Acest bărbat, mi-am amintit, era legea, era juriul și judecătorul oamenilor de
pe domeniul său – și era evident obișnuit să i se îndeplinească poruncile.
El a încuviințat din cap, încă absorbit de păsări. A împrăștiat restul
semințelor, îngăduindu-i unei păsărele cântătoare cu penajul albastrucenușiu
care coborâse cu întârziere un ultim pumn de semințe.
— Ah, da. E foarte pricepută la astfel de lucruri, dar deja are pe cap mai
multe decât poate duce, având grijă de întregul castel și de toată lumea din
el… inclusiv de mine, a spus el, zâmbindu-mi deodată fermecător. Mă
întrebam, a continuat, profitând abil de zâmbetul pe care i l-am întors,
văzând că nu ai multe de făcut pentru a-ți ocupa timpul în acest moment, că
poate ai fi curioasă să arunci o privire peste lucrurile pe care Davie Beaton
le-a lăsat în urmă. Poate ai ști la ce folosesc unele din medicamentele lui și ce
mai e pe acolo.
— Păi… presupun că pot. De ce nu?
Adevărul fie spus, începeam să mă plictisesc cu plimbările între grădină,
cămară și bucătărie. Eram curioasă să aflu ce considerase răposatul domn
Beaton folositor în materie de instrumente de lucru.
— Angus și cu mine o putem conduce pe doamna jos, domnule, a sugerat
servitorul respectuos.
— Nu te deranja, John, a răspuns Colum, concediindu-l politicos. O voi
conduce pe doamna Beauchamp eu însumi.
Coborâtul pe scări a fost greoi și evident dureros. Bineînțeles că nu voia
ajutor, iar eu nu i l-am oferit.
Cabinetul de lucru al răposatului Beaton s-a dovedit a fi într-un colț
retras al castelului, ferit privirilor, în spatele bucătăriilor. Dintre toate, era
cel mai aproape de cimitir, unde vechiul ocupant se odihnea acum. În zidul
exterior al castelului, cămăruța înghesuită și întunecată avea doar o singură
fereastră minusculă în zid, plasată la o asemenea înălțime încât o rază de
110