untitled

Dougal a ridicat o sprânceană spre mine, chibzuind, dar în cele din urmă a
decis că argumentul meu era solid.
— Cu comandantul garnizoanei din Fortul William, a spus el.
Am fost de-a dreptul șocată. Nu eram pregătită pentru o astfel de
întâlnire. Crezusem că mai aveam trei zile până să ajungem acolo.
— Dar suntem încă departe de Fortul William! am exclamat.
— Mmmhmmm.
Se pare că acest comandant de garnizoană era un bărbat energic, căruia
nu îi plăcea să stea acasă, îngrijind de garnizoana lui, ci mai degrabă să
cutreiere ținuturile însoțit de un pluton de dragoni. Soldații care poposiseră
cu o seară în urmă la hanul nostru erau unii dintre ei și îi spuseseră lui
Dougal că în aceste zile comandantul lor era găzduit la hanul din Brockton.
Vestea generase o problemă și mi-am petrecut restul călătoriei în tăcere,
analizând-o. Contasem pe faptul că mă voi putea îndepărta de Dougal în
Fortul William, care, credeam eu, se afla la o zi distanță de dealul de la
Craigh na Dun. Chiar nepregătită pentru a dormi sub cerul liber și fără
mâncare și alte provizii, socotisem că voi putea străbate distanța singură,
pentru a-mi găsi calea spre cercul de pietre. Cât despre ce avea să se
petreacă acolo… păi, nu aveam să aflu până când nu ajungeam.
Dar această întorsătură a situației îmi dăduse planurile peste cap. Dacă
mă despărțeam de Dougal aici, lucru deloc imposibil, eram la o depărtare de
patru zile de deal, în loc de una. Și nu aveam suficientă încredere în simțul
meu de orientare, fără a mai pune la socoteală rezistența mea fizică, pentru a
risca o călătorie singură, la pas, printre stâncile și mlaștinile sălbatice.
Ultimele săptămâni de călătorie în condiții aspre mă făcuseră să privesc cu
teamă respectuoasă stâncile crestate și pârâiașele repezi ale Highlands, fără
a mai pune la socoteală fiarele sălbatice care cutreierau pădurile. Nu voiam
să dau nas în nas cu un porc mistreț, de exemplu, în vreo vâlcea pustie.
Pe la jumătatea dimineții am ajuns în Brockton. Ceața se ridicase și
soarele strălucea vesel, dându-mi o dispoziție optimistă. Poate că totul avea
să fie simplu și voi reuși să îl conving pe comandant să îmi dea o mică
escortă care să mă conducă până la dealul de la Craigh na Dun.
Înțelegeam de ce comandantul alesese Brocktonul pentru a-și stabili
temporar cartierul general. Satul era suficient de mare încât să aibă două
hanuri, unul dintre ele o construcție impozantă de trei caturi și un grajd.
Acolo ne-am oprit, dând caii în grija unui argat, care se mișca atât de încet,
încât părea fosilizat. Abia reușise să ajungă până la grajd când noi am intrat
în han și Dougal i-a cerut hangiului să ne aducă ceva de băut.
Eu am rămas jos, contemplând o farfurie cu niște turte de ovăz cu un
aspect ușor obosit, în timp ce Dougal a urcat scările până în sanctuarul
200