untitled

cutreieraseră cândva pământurile Scoției și își lăsaseră oasele lungi în
pământul din nord.
Conversația era banală, ca de obicei, mici grupuri murmurând printre
îmbucături. Însă urechile mele au prins din zbor un nume familiar, despre
care se vorbea la o masă din apropiere. Sandringham. Mi s-a părut că vocea
îi aparținea lui Murtagh și m-am întors să văd. Stătea lângă Ned Gowan,
mestecând preocupat.
— Sandringham. Ah, bătrânul Willie, banditul sodomit? a spus Ned
meditativ.
— Poftim?! a întrebat unul din soldații mai tineri, înecându-se cu berea.
— Distinsul nostru duce are o apetență pentru băieți sau cel puțin așa am
înțeles eu, a explicat Ned.
— Mmm, a încuviințat Rupert cu gura plină.
Apoi înghițind, a adăugat:
— Avea nițică poftă la Jamie al nostru, ultima dată când a fost în vizită pe
la noi, dacă îmi amintesc eu bine. Când a fost asta, Dougal? Treișopt?
Treișnouă?
— Treizeci și șapte, a răspuns Dougal de la masa alăturată.
Și-a mijit ochii spre nepotul său.
— Erai un flăcău destul de chipeș, la șaisprezece ani, Jamie.
Jamie a încuviințat din cap, mestecând.
— Așa-i. Și iute de picior.
Când hohotele de râs s-au mai liniștit, Dougal a început să îl tachineze pe
Jamie.
— Nu știam că erai unul din preferații lui, Jamie, băiatule. Sunt câțiva care
au dat la schimb o usturime de fund pentru pământuri și funcții.
— După cum vezi, eu n-am nici unele, nici altele, a răspuns Jamie cu un
rânjet, stârnind noi hohote de râs.
— Ce? Nici măcar nu s-a apropiat? a întrebat Rupert, clămpănind.
— Ba s-a apropiat chiar mai mult decât mi-ar fi plăcut mie, dacă e să spun
adevărul.
— Ah, dar cât de aproape ți-ar fi plăcut ție, eh, băiete?
Strigătul a venit din capătul celălalt al mesei de la un bărbat înalt cu barbă
castanie pe care nu l-am recunoscut și care a fost întâmpinat cu și mai multe
râsete și remarci deocheate. Jamie a zâmbit liniștit și a întins brațul după
altă pâine, netulburat de aceste răutăți.
— De asta ai plecat așa de repede de la castel și te-ai întors la tatăl tău? a
întrebat Rupert.
— Da.
413