untitled

deasupra; poate că valetul era cu Colum. M-am oprit în fața ușii, neștiind
dacă puteam să îi întrerup.
— Întotdeauna am știut că ești prost, Dougal, dar nu am crezut că ești atât
de idiot.
Obișnuit cu prezența tutorilor încă din copilărie și neobișnuit să se
aventureze afară, cum se amestecase fratele său printre soldați și țărani,
vocea lui Colum nu avea în mod normal accentul scoțian care marca
vorbirea lui Dougal. Însă accentul cultivat șchiopăta nițel în acest moment și
cele două glasuri erau aproape imposibil de deosebit, amândouă îngroșate
de furie.
— M-aș fi putut aștepta la un asemenea comportament din partea ta când
aveai douăzeci de ani, dar, pentru numele lui Dumnezeu, bărbate, ai
patruzeci și cinci!
— Da, dar tu nu prea ai de unde să știi cum e, nu-i așa? a răspuns Colum,
cu o insinuare răutăcioasă.
— Nu.
Răspunsul lui Colum fusese tăios.
— Și, deși nu de multe ori am considerat că e cazul să îi mulțumesc lui
Dumnezeu, poate că mi-a făcut un bine mai mare decât am crezut eu. Am
auzit spunându-se adesea că mintea unui bărbat încetează să mai
funcționeze când i se scoală mădularul, iar acum cred că e adevărat.
S-a auzit un scârțâit ca și cum picioarele scaunelor erau împinse înapoi pe
lespezile de piatră.
— Dacă frații MacKenzie au doar un mădular și un creier de împărțit,
atunci eu sunt mulțumit cu câștigul meu!
Am hotărât că un al treilea participant la o astfel de conversație nu ar fi
chiar binevenit și m-am îndepărtat de ușă, să cobor pe scări.
Foșnetul unor fuste venind de pe platforma de jos m-a făcut însă să mă
opresc. Nu doream să fiu descoperită trăgând cu urechea lângă ușa biroului
căpeteniei și m-am întors din nou spre ușă. Platforma era aici largă, și o
tapiserie acoperea unul din pereți aproape în întregime. Mi se vedeau
tălpile, însă nu aveam încotro. Stând la pândă ca un șoarece în spatele
tapiseriei, am auzit pașii de dedesubt încetinind pe măsură ce se apropiau
de ușă și oprindu-se în partea îndepărtată a platformei, ca și cum musafira
nevăzută înțelesese, la fel ca și mine, natura privată a conversației dintre cei
doi frați.
— Nu, spunea Colum, ceva mai calm acum. Sigur că nu. Femeia e o
vrăjitoare sau ceva asemănător.
— Da, dar…
Răspunsul lui Dougal a fost curmat îndată de vocea agitată a fratelui său.
408