untitled

— Are o inimă de leu.
Vorbea atât de încet încât pentru o clipă am crezut că doar mi s-a părut că
am auzit. Sau poate că vântul sărat îi făcea ochii să lăcrimeze. S-a întors pe
neașteptate spre mine.
— Și un cap de bou. Mai ai niște laudanum din acela pe care ți l-a dat Lady
Annabelle?
— Da, am un flacon plin. Dar nu vrea să îl ia; nu vrea să doarmă, a spus.
— Ah, bine. Pentru cei mai mulți oamenii, ce-și doresc și ce primesc sunt
două lucruri diferite; nu văd de ce el ar fi în vreun fel diferit. Hai.
L-am urmat neliniștită înapoi pe puntea inferioară.
— Nu cred că îl poate ține în el fără să-l vomite.
— Lasă asta în seama mea. Ia flaconul și ajută-mă să îl ridic.
Jamie era și așa pe jumătate conștient, o grămadă de carne inertă care a
protestat când l-am ridicat în capul oaselor, rezemându-l de perete.
— O să mor, a spus el slab, dar clar, și cu cât mai repede cu atât mai bine.
Plecați și lăsați-mă să mor în pace.
Înșfăcându-l zdravăn de claia de păr roșcovan, Murtagh i-a ridicat capul și
i-a înfipt flaconul între buze.
— Înghite asta, șoricelul meu frumos, ori îți rup gâtul. Și să nu-ți treacă
prin cap să nu-l înghiți. O să te strâng de nas și de gură; dacă încerci să îl
vomiți, o să-ți iasă pe urechi.
Unindu-ne forțele și voințele, am transferat conținutul flaconului, încet,
dar sigur în tânărul stăpân al moșiei de la Lallybroch. Tușind și icnind, Jamie
a băut bărbătește cât de mult a putut înainte de a se prăbuși verde la față și
lipsit de aer la perete. Murtagh a împiedicat fiecare amenințare de explozie
de greață trăgându-l fără milă de nas, o întreprindere nu întotdeauna
încununată de succes, care însă a permis asimilarea narcoticului în circuitul
sangvin al pacientului. După îndelungi lupte, l-am așezat lipsit de cunoștință
pe pat, flăcările părului, ale sprâncenelor și ale genelor fiind singura pată de
culoare pe pernă.
Murtagh a venit lângă mine pe punte nițel mai târziu.
— Privește, a spus el întinzând brațul.
Lumina palidă a răsăritului, strălucind în raze jucăușe pe sub nori, poleia
stâncile coastei franceze din față.
— Căpitanul spune că va ajunge la mal în trei sau patru ore.
— Și nu mai devreme, a spus companionul meu, îndepărtându-și șuvițele
moi de păr castaniu din ochi.
S-a întors spre mine și mi-a dăruit ceea ce a fost cea mai apropiată
impresie de zâmbet pe care o văzusem vreodată pe chipul lui aspru.
660