untitled

— Ești modest, ha? am întrebat ironic, ridicându-i brațul pentru a testa
extinderea articulației.
Jamie a făcut o mică grimasă la mișcare, însă a zâmbit la întrebarea mea.
— Dacă aș fi, nu m-ai vedea stând în camera asta pe jumătate dezbrăcat,
nu? Nu, e din cauza semnelor de pe spate.
Văzându-mă că ridic sprâncenele nedumerită, a început să îmi explice.
— Alec știe cine sunt… adică, a auzit că am fost biciuit, însă el nu a văzut
semnele. Și una e să știi ceva și alta e să vezi cu propriii tăi ochi.
Și-a pipăit ușor umărul rănit, ferindu-și privirea.
— E… sau poate că nu știi ce vreau să zic. Dar când știi că unui om i s-a
făcut un rău, e doar unul din lucrurile pe care le știi despre el și asta nu
schimbă prea mult felul în care îl vezi. Alec știe că am fost biciuit așa cum
știe că am părul roșcovan și asta nu influențează felul în care se poartă cu
mine.
Și-a ridicat pe urmă privirea, căutând vreun semn de înțelegere din
partea mea.
— Dar când vezi cu ochii tăi, e… a ezitat, căutându-și cuvintele, e nițel…
personal, cred, ar fi cuvântul potrivit. Cred că… dacă mi-ar vedea cicatricile,
nu s-ar putea uita la mine fără să se gândească la pielea de pe spatele meu. Și
eu l-aș vedea că la asta se gândește și, văzându-l pe el, mi-aș aminti și eu…
S-a oprit deodată, ridicând din umeri.
— Mă rog. Nu prea mă pricep să explic, este? Oricum, și eu sunt prea
sensibil la subiectul ăsta. La urma urmelor, eu nu văd ce e pe spatele meu,
poate nu e atât de rău precum cred.
Văzusem înainte bărbați răniți care abia se târau pe stradă în cârje, și
oamenii treceau pe lângă ei ferindu-și privirile, și m-am gândit că explicația
lui Jamie era destul de rezonabilă.
— Dar nu te deranjează că eu ți-am văzut spatele?
— Nu, nu mă deranjează.
Glasul îi era ușor surprins, și a tăcut o clipă, gândindu-se la întrebarea
mea.
— Cred că… tu pari să ai darul de a mă face să înțeleg că îți pare rău
pentru ce mi s-a întâmplat fără să mă faci să simt că îți este milă de mine.
Stătea pe scaun liniștit, fără a se mișca în timp ce eu mă învârteam
înapoia lui și îi cercetam pielea de pe spate. Nu știam cât de rău credea el că
e, însă era destul de rău. Chiar și în lumina lumânărilor și după ce îl mai
văzusem o dată înainte, eram îngrozită. Înainte îi văzusem doar un singur
umăr. Cicatricile îi acopereau întreaga suprafață a spatelui de la umeri până
la talie. În timp ce multe dintre ele se estompaseră devenind niște linii
subțiri și albe, cele mai urâte dintre ele formau triunghiuri groase argintii,
134