untitled

fost la fel de înspăimântătoare. Noaptea trecută uitasem pentru o vreme de
situația în care mă aflam, pierdută în plăcerile intimității proaspăt
descoperite. Acum eram singură, alături de un străin care dormea și de care
viața mea era inextricabil legată, în voia sorții într-un loc plin cu pericole
nevăzute.
Trebuie să fi scos vreun sunet de disperare, căci deodată așternuturile s-
au învolburat și străinul din patul meu a țâșnit pe podea cu bruschețea
uluitoare a unui fazan care saltă în zbor. S-a aruncat ghemuit lângă ușa
camerei, abia vizibil în lumina încă slabă dinainte de răsăritul soarelui.
Stând nemișcat cu urechea ciulită, a inspectat repede cu privirea camera,
apoi a alunecat fără zgomot de la ușă la fereastră și la pat. Unghiul brațului
său îmi spunea că ținea în mână o armă, deși nu puteam vedea care anume,
în întuneric. Așezându-se lângă mine, mulțumit că totul era în siguranță, a
strecurat pumnalul sau ce o fi fost la loc în ascunzătoarea de deasupra
căpătâiului patului.
— Te simți bine? mi-a șoptit el, mângâindu-mi obrazul umed.
— Da. Îmi pare rău că te-am trezit. Am avut un coșmar. Ce Dumnezeu…
Eram pe punctul să îl întreb ce îl făcuse să sară atât de brusc. Un braț
solid și cald a coborât peste brațul meu gol, întrerupându-mi întrebarea.
— Nici nu e de mirare, ai înghețat.
Brațul m-a tras sub maldărul de pături, în spațiul cald din care sărise.
— E vina mea. Am luat toate păturile. Mă tem că nu sunt încă obișnuit să
împart un pat.
A înfășurat păturile confortabil în jurul nostru și s-a întins la loc lângă
mine. După un moment, a întins din nou brațul să îmi mângâie obrajii.
— E din cauza mea? a întrebat el încet. Nu mă suporți?
Am scos un sughiț, mai degrabă de râs decât de plâns.
— Nu, nu e din vina ta.
Am întins brațul în întuneric, să îi mângâi o mână pentru a-l liniști.
Degetele mele au întâlnit o încurcătură de pături și carne caldă, dar în cele
din urmă am găsit mâna pe care o căutam. Am rămas unul lângă altul, cu
privirea ațintită spre tavanul scund, cu bârne din lemn.
— Dacă spuneam că nu te suport? am întrebat deodată. Ce puteai face?
Patul a scârțâit când a ridicat din umeri.
— Să-i spun lui Dougal că vrei anularea căsătoriei pe motiv că ea nu s-a
consumat, presupun.
De data aceasta am izbucnit de-a dreptul în râs.
— Nu s-a consumat. Cu toți martorii?
Lumina era acum suficient de puternică încât să îi văd zâmbetul când s-a
întors spre mine.
249