untitled

— Dacă are nevoie de ajutor, o să ne anunțe, a răspuns Ned Gowan, de
lângă mine, urmărind scena netulburat.
— Cum ziceți, am încuviințat, neîncrezătoare.
Nu eram deloc convinsă că Jamie ar putea striga după ajutor, dacă ar avea
nevoie; în acel moment era sugrumat de un băiat voinic îmbrăcat în straie
verzi. Eram convinsă că Dougal va rămâne curând fără un exponat de primă
mână, însă el nu părea să fie de acord. De fapt, niciunul dintre privitori nu
părea în vreun fel tulburat de vacarmul care se dezlănțuise pe podea la
picioarele noastre. Câțiva bărbați puneau rămășaguri, însă toată lumea
savura în liniște divertismentul zilei.
Spre ușurarea mea, am observat că Rupert a alunecat relaxat spre doi
bărbați care păreau să vrea să se alăture acțiunii. Când ei au făcut un pas
spre încăierare, Rupert le-a tăiat calea cu un aer absent, cu mâna sprijinită
ușor de teaca jungherului. Cei doi s-au dat înapoi, hotărând că e mai bine să-i
lase pe tovarășii lor să se descurce singuri.
Sentimentul general părea a fi că trei la unul e o luptă destul de
echilibrată. Luând în considerare că acel unu era un luptător încercat, destul
de masiv și evident cuprins de o furie turbată, probabil era adevărat.
Întrecerea a părut să se mai echilibreze când voinicul îmbrăcat în verde s-
a retras deodată cu sângele șiroindu-i din nas în urma unei lovituri de cot
bine aplicate.
Lupta a mai continuat câteva minute, dar a devenit din ce în ce mai
evident cine va ieși învingător când un al doilea luptător a căzut pe o parte și
s-a rostogolit sub o masă, gemând și ținându-se de vintre. Jamie și rivalul
său de la început încă își mai cărau pumni în mijlocul cârciumii, dar cei care
pariaseră pe Jamie își colectau deja câștigul. Un antebraț peste trahee,
acompaniat de un pumn puternic în rinichi, l-a convins pe pletosul bădăran
că discreția e cea mai importantă calitate a viteazului.
Eu am mai adăugat pe lista mea tot mai bogată de cuvinte galice-engleze
traducerea mentală a „Ajunge, mă dau bătut.”
Jamie s-a ridicat încet de pe trupul ultimului său adversar în uralele
mulțimii. Respirând cu dificultate, a dat din cap în semn de mulțumire și s-a
apropiat cu pași nesiguri de una din puținele bănci de lemn care nu fusese
răsturnată și s-a lăsat greu în jos, cu transpirația și sângele șiroindu-i,
pentru a accepta o halbă de bere din partea cârciumarului. Dând-o pe gât pe
nerăsuflate, a trântit halba goală pe bancă și s-a aplecat înainte cu coatele pe
genunchi, abia trăgându-și respirația, cu cicatricile de pe spate expuse
sfidător.
De data aceasta nu se mai grăbea să își tragă pe el cămașa; în ciuda răcorii
din tavernă, a rămas pe jumătate despuiat, punându-și cămașa doar pentru a
191