untitled

În apropierea ușii era un suport cu o torță, pe jumătate arsă de la o vizită
anterioară. Jamie s-a oprit să o aprindă cu un băț de hârtie dintr-un teanc
pregătit lângă intrare, apoi a împins ușa descuiată și s-a lăsat în jos pe sub
pragul de sus, lăsându-mă să îl urmez.
La început, nu am văzut absolut nimic înăuntru cu excepția cercului
luminos al lămpii lui Jamie. Totul era scufundat în beznă. Lampa se legăna,
îndepărtându-se de mine. Am rămas nemișcată, urmărind punctul luminos
cu privirea. La fiecare câțiva pași se oprea, apoi continua, și o flamă leneșă se
ridica în urma lui, arzând cu o strălucire roșiatică. Atunci când ochii mi s-au
obișnuit încet cu întunericul, flamele au devenit un șir de lămpi, așezate pe
piloni de piatră, strălucind ca niște făclii în întuneric. Era o peșteră. La
început am avut impresia că era o peșteră de cristale, din cauza sclipirilor
întunecate stranii din spatele lămpilor. Însă când am făcut un pas în față
spre primul pilon și am aruncat o privire în spatele lui, am văzut.
Un lac întunecat și limpede. Apa transparentă, strălucind precum sticla
peste nisipul negru vulcanic, scăpărând reflexe roșii în lumina lămpilor.
Aerul era umed și cald, încărcat cu aburul care condensa pe pereții reci ai
cavernei, șiroind ca niște nervuri pe coloanele de piatră.
Un izvor cu apă caldă. Mirosul slab de sulf mi-a înțepat nările. Vasăzică un
izvor cu apă minerală fierbinte. Îmi aminteam că Anselm menționase
izvoarele care ieșeau din adâncuri în apropierea abației, renumite pentru
proprietățile lor terapeutice. Jamie stătea lângă mine, privind peste
întinderea aburindă de ambră neagră și rubine.
— O baie fierbinte, a spus el mândru. Îți place?
— Iisuse Roosevelt Hristoase, am spus.
— Ah, deci îți place, a rostit el, zâmbind fericit de succesul surprizei. Hai
înăuntru, atunci.
Și-a lăsat roba să cadă și a rămas sclipind slab în întuneric, luminat în
roșu de la reflexele strălucitoare ale apei. Tavanul arcuit al peșterii părea să
înghită lumina lămpilor, astfel încât lumina abia se întindea câțiva metri
înainte de a fi înghițită de beznă.
Șovăind puțin, am lăsat roba de novice să îmi cadă din brațe.
— Cât de fierbinte e? am întrebat.
— Destul de fierbinte, a răspuns. Dar nu-ți face griji, nu te arde. Dar dacă
stai mai bine de un ceas, s-ar putea să îți înmoaie carnea de pe oase precum
carnea din supă.
— Ce idee apetisantă, am spus, abandonând roba.
Urmând silueta dreaptă și suplă, am pășit precaută în apă. În piatră erau
săpate trepte ce duceau în adânc, cu o funie înnodată prinsă de-a lungul
zidului pe post de balustradă.
722