untitled

cu muschete, deci nu a durat mult. Jamie și-a petrecut noaptea în lanțuri și a
fost dus la stâlpul infamiei la prima oră a dimineții.
A făcut o pauză, cercetându-mă cu privirea, probabil să vadă dacă nu
cumva mi se făcuse rău.
— Biciuirile au loc imediat după careul de dimineață, ca să înceapă toată
lumea ziua cu dispoziția potrivită. În acea zi au fost biciuiți trei bărbați și
Jamie a fost ultimul dintre ei.
— Chiar ai văzut cu ochii dumitale toată scena?
— Ah, da. Și îți spun, nu e o priveliște plăcută. Am avut norocul să nu fiu
niciodată biciuit, și cred că e groaznic. Dar cred că cel mai rău e să privești
pe cineva cum e biciuit și să știi că tu urmezi la rând.
— Așa e, am murmurat.
Dougal a încuviințat din cap.
— Jamie părea destul de tulburat, dar nu a făcut nici cel mai mic gest, nici
când au început strigătele și celelalte sunete… știai că poți auzi cum e smulsă
carnea?
— Îh!
— La fel am zis și eu, a mai rostit el și a făcut o grimasă amintindu-și acea
zi. Ca să nu mai spun de sânge și de răni. Îh!
A scuipat într-o parte pe lângă marginea iazului.
— Mi-a întors stomacul pe dos, și eu nu sunt ușor de impresionat.
Și a continuat să îmi povestească:
— Când a venit rândul lui Jamie, s-a urcat de unul singur pe eșafod – pe
unii bărbați trebuie să îi târască până acolo, dar pe el nu – și-a ridicat brațele
și caporalul i-a scos cătușele cu care fusese adus. Și soldatul a dat să-i tragă
brațul să îl țină în loc, dar Jamie s-a smucit și a făcut un pas în spate. Eu mă
așteptam să o ia la sănătoasa, dar el ce crezi că a făcut? Și-a scos cămașa de
pe el. Era ruptă pe ici, pe colo și murdară ca o cârpă de șters podelele, dar el
a împăturit-o cu grijă de parcă ar fi fost cămașa lui cea mai bună și a așezat-o
jos. Pe urmă s-a îndreptat spre stâlp drept ca un soldat și și-a ridicat brațele,
să fie legat.
Dougal a dat din cap, minunându-se. Razele soarelui, pătrunzând prin
frunzele frasinului, îl împestrițau cu umbre dantelate, făcându-l să apară ca
privit printr-un milieu de dantelă.
— Da, domniță, rar întâlnești un asemenea curaj. Dar să știi că nu era din
ignoranță: tocmai văzuse doi bărbați biciuiți și știa că același lucru îl aștepta
și pe el. Doar că el înțelesese că nu putea face nimic. Scoțienii sunt bărbați
viteji în bătălie, dar ca să îți înfrunți propria frică cu sânge rece trebuie să fii
bărbat făcut dintr-un alt aluat. Și pe atunci nu avea decât nouăsprezece ani, a
adăugat el ca și cum și-ar fi adus atunci aminte.
210