untitled

pagubele. Care nu erau foarte mari; fuseseră luați doi cai, trei saci cu grâne,
căruțașii care dormeau pe încărcăturile lor împiedicând prădarea mai gravă
a căruțelor, în vreme ce soldații reușiseră să îi alunge pe așa-zișii hoți de cai.
Cea mai mare pierdere părea să fie unul dintre oameni.
La început, când am auzit că lipsea, am crezut că trebuie să fi fost rănit
sau ucis în ambuscadă, însă după ce au căutat peste tot împrejur, au băgat de
seamă că nu era de găsit.
— A fost răpit, a spus Dougal supărat. La naiba, răscumpărarea o să mă
coste venitul pe o lună.
— Putea fi mai rău, Dougal, a răspuns Jamie, ștergându-și fața cu mâneca.
Gândește-te la ce ar spune Colum dacă te-ar fi luat pe tine.
— Dacă te-ar fi luat pe tine, flăcăule, le-aș fi zis să te păstreze și puteai să
îți schimbi numele în Grant, i-a replicat Dougal și atmosfera s-a destins
considerabil.
Am dezgropat micul sipet cu provizii medicale pe care îl adusesem cu
mine și am aliniat răniții în ordinea gravității rănilor. Am fost fericită să
constat că nicio rană nu era deosebit de gravă. Cea de la brațul lui Dougal
părea să fie cea mai rea.
Lui Ned Gowan îi sclipeau ochii și fremăta de vitalitate, după toate
aparențele atât de intoxicat de euforia bătăliei, încât abia băgase de seamă
că un mâner de pumnal îl lovise din greșeală, scoțându-i un dinte. Avusese,
totuși, suficiență prezență de spirit, încât să îl ascundă grijuliu sub limbă.
— Nu poți ști niciodată, vezi dumneata, mi-a explicat el, scuipându-l în
palmă.
Rădăcina nu fusese ruptă și gingia încă îi mai sângera puțin, așa că am
profitat de situație și i-am presat cu putere dintele la loc. Bărbatul mărunțel
s-a albit nițel la față, însă nu a scos un sunet. Pe urmă și-a clătit recunoscător
gura cu whisky pentru a o dezinfecta și, ca să nu risipească bunătate de
băutură, l-a înghițit.
Îi legasem imediat rana lui Dougal cu un bandaj de presiune și m-am
bucurat că sângerarea se oprise cu totul până când i l-am desfăcut din nou.
Era o tăietură curată, însă adâncă. O dungă îngustă de grăsime galbenă
apăruse la marginea tăieturii căscate, care se adâncea în mușchi cel puțin
trei centimetri. Niciun vas de sânge important nu fusese atins, din fericire,
dar trebuia cusut. Singurul ac disponibil s-a dovedit a fi un soi de priboi mai
fin, folosit de căruțași pentru a coase hamurile. Am măsurat din ochi
neîncrezătoare acul solid, însă Dougal doar a ridicat brațul, ferindu-și
privirea.
— În general nu mă deranjează să văd sânge, mi-a explicat el, dar am o
problemă când îl văd pe al meu.
293