untitled

Tremuram din nou, de frig și de șoc și de forța tiradei mele. M-a tras lângă
el și m-a ținut, mâinile lui mari netezindu-mi ușor părul, cuibărindu-mi
capul la pieptul lui. Am început din nou să plâng, de data aceasta de ușurare.
În starea de teribilă tulburare în care mă aflam, mi se părea normal că, dacă
știa vârsta mea reală și încă mă mai dorea, atunci totul era în regulă. Jamie
m-a ridicat și, ținându-mă cu grijă la umărul lui, m-a dus în brațe lângă foc,
acolo unde pusese șaua calului. S-a așezat, rezemându-se de ea, și m-a ținut,
blând și aproape de el. După multă vreme, a vorbit din nou.
— Prea bine. Acum spune-mi.
Și i-am spus. I-am povestit totul, cu pauze, însă coerent. Mă simțeam
amorțită de epuizare, dar mulțumită, ca un iepure care scăpase de o vulpe și
găsise adăpost sub un trunchi de copac. Nu era vizuina lui, însă cel puțin își
putea trage sufletul. Și i-am spus despre Frank.
— Frank, a repetat el blând. Așadar nu e mort, la urma urmei.
— El nici nu s-a născut.
Am simțit un nou val de isterie lovindu-se de coastele mele, însă am
reușit să-mi păstrez controlul.
— Nici eu nu m-am născut încă.
M-a mângâiat și m-a bătut ușor pe spate până m-am liniștit,
murmurându-mi blând în galică.
— Când te-am luat de la Randall la Fortul William, a spus el deodată, tu
încercai să te întorci. La pietre. Și… la Frank. De aceea ai plecat din poiană.
— Da.
— Și eu te-am bătut pentru asta.
Glasul îi era moale, încărcat cu regret.
— Nu aveai cum să știi. Nu îți puteam spune.
Începeam să mă simt tot mai amețită.
— Nu, nu cred că puteai.
A înfășurat mai bine tartanul în jurul meu, vârându-l ușor pe sub umerii
mei.
— Dormi acum, mo duinne. Nimeni nu o să-ți facă rău; sunt aici.
M-am cuibărit în curba caldă a umărului său, lăsându-mi mintea obosită
să cadă printre straturile uitării. Mi-am forțat gândurile să iasă la suprafață
suficient cât să îl întreb:
— Chiar mă crezi, Jamie?
A oftat și a zâmbit trist spre mine.
— Da, te cred, englezoaico. Dar ar fi fost mult mai ușor dacă ai fi fost doar
vrăjitoare.
•
475