untitled

Eram curioasă să-l revăd pe Colum în lumina ultimelor speculații. Așadar,
după ce am aruncat o privire rapidă în oglindă și am încercat fără izbândă să
îmi aranjez părul, am închis ușa în urma mea și mi-am urmat escorta prin
coridoarele reci și întortocheate.
Sala arăta diferit noaptea, chiar festiv cu făclii din lemn de pin trosnind
ușor de-a lungul pereților, aruncând din când în când o flacără albăstruie de
terebentină. Căminul uriaș în care ardea focul, cu numeroasele lui frigări și
ceaune, își diminuase activitatea după frenezia mesei de seară; acum mai
era un singur foc mare, hrănit de doi bușteni uriași ce ardeau mocnit, iar
frigările erau strânse în scobitura șemineului cavernos.
Mesele și băncile erau încă acolo, însă împinse nițel în spate pentru a lăsa
un spațiu liber în apropierea căminului; din câte se părea, acolo urma să fie
centrul distracției, căci jilțul masiv din lemn sculptat al lui Colum fusese
așezat într-o parte. Colum însuși ședea în el, cu o pătură călduroasă
acoperindu-i picioarele și o măsuță scundă cu o carafă și mai multe cupe
așezată în apropiere, la îndemână.
Când m-a văzut ezitând în arcadă, mi-a făcut un semn prietenos să vin
acolo, arătându-mi o bancă de lângă el.
— Sunt încântat că ai coborât, doamnă Claire, a rostit el, pe un ton
familiar care m-a surprins plăcut. Gwyllyn va fi bucuros de public nou
pentru cântecele lui, deși noi întotdeauna îl ascultăm cu plăcere.
Căpetenia clanului MacKenzie părea destul de ostenită, am băgat de
seamă; umerii largi erau ușor lăsați, iar ridurile premature ale chipului său
erau adâncite.
Am bâiguit câteva vorbe și am aruncat o privire în jurul sălii. Oamenii
începeau să se strecoare înăuntru, dar și ieșeau, stând de vorbă în picioare
în grupuri mici, ocupând treptat locurile pe băncile aliniate de-a lungul
pereților.
— Poftim? m-am întors, căci nu auzisem cuvintele lui Colum în sunetul
crescând de voci, și m-am trezit că îmi oferă carafa, minunat lucrată dintr-un
cristal de un verde palid. Lichidul dinăuntru, văzut prin sticlă, părea verde
precum adâncurile mării, însă îndată ce îl turnai în pocal, se dovedea a fi de
un trandafiriu pal minunat, cu o aromă din cele mai delicioase. Gustul era cel
anticipat și am închis ochii încântată, savurându-l, îngăduind vaporilor să
îmi gâdile cerul gurii înainte de a lăsa fiecare înghițitură de nectar să-mi
alunece vesel pe gât în jos.
— E bun, nu-i așa?
Glasul adânc purta o undă de amuzament și deschizând ochii l-am văzut
pe Colum zâmbindu-mi aprobator.
125