untitled

— Da, însă se poate mișca, a răspuns Jenny, cercetând solul în vreme ce
pășea înainte și înapoi.
— Ești bună să iei urma? am întrebat plină de speranță.
— Nu sunt un vânător foarte bun, a răspuns ea, luând-o la picior
împreună cu mine, dar dacă nu pot să prind urma cuiva de mărimea lui
Jamie Fraser prin ferigile uscate, atunci sunt oarbă și proastă.
După cum era de așteptat, o urmă lată de ferigi cafenii zdrobite ducea în
sus într-o parte a dealului și dispărea într-o masă deasă de tufișuri.
Înconjurând acest punct nu am mai găsit alte urme, nici strigătele noastre nu
au primit vreun răspuns.
— A plecat, a spus Jenny, așezându-se pe o buturugă lungă, făcându-și
vânt cu mâna.
Mi s-a părut că era cam palidă și mi-am dat seama că răpirea și
amenințarea unor bărbați înarmați nu erau de obicei preocupările unei
femei care născuse cu mai puțin de o săptămână în urmă.
— Jenny, am spus. Trebuie să te întorci. Oricum, Jamie s-ar putea să
revină la Lallybroch.
A dat din cap.
— Nu, nu se va întoarce. După câte ne-a spus MacDonald, probabil nu vor
renunța atât de ușor, nu când pot pune mâna pe o răscumpărare. Până acum
nu l-au prins pentru că nu au putut. Dar sigur vor fi trimis pe cineva care să
stea cu ochii pe fermă, pentru orice eventualitate. Nu, Jamie nu s-ar întoarce
acolo, a spus ea trăgând de gulerul rochiei.
Ziua era rece, însă ea transpira ușor și puteam vedea petele întunecate
împânzindu-se pe pieptul rochiei, de la laptele care se scurgea.
A băgat de seamă că mă uitam la ea și a încuviințat din cap.
— Da, va trebui să mă întorc curând. Doamna Crook o hrănește pe fetiță
cu lapte de capră și apă cu zahăr, nu mai poate sta prea mult fără mine și nici
eu fără ea. Dar nu te pot lăsa singură.
Nici mie nu îmi plăcea gândul de a rămâne singură, nevoită să vânez prin
Highlands un bărbat care putea fi oriunde, însă mi-am făcut curaj.
— O să mă descurc, am răspuns. Putea fi mai rău. Măcar e în viață.
— Adevărat, a spus ea privind spre soarele care strălucea jos deasupra
orizontului. Mai stau cu tine măcar în noaptea asta.
Ghemuite în jurul focului, eram amândouă tăcute. Jenny se gândea la
bebelușul care o aștepta acasă, iar eu la cum o să mă descurc de una singură
fără nicio noțiune de geografie sau de galică.
Deodată, Jenny a ridicat capul, ascultând. Am sărit în picioare și am ciulit
urechea, însă n-am auzit nimic. Am străpuns cu privirea pădurea întunecată
572