untitled

221
cuvinte. Am încercat să mă concentrez, însă atenția mea a început din nou să
rătăcească. Musca își găsise drumul înapoi spre pata de murdărie și se
zbătea în mijlocul ei, împotmolită fără cale de scăpare. Lumina de pe
fereastra din sticlă colorată cădea pe ea, desenând pe burta verde steluțe
sclipitoare. Privirea îmi era fixată pe punctul mic și verde, care părea să
pulseze în vreme ce musca se zbătea și zvâcnea.
— Frate… n-ai nicio șansă, am spus și scânteia s-a stins.
14. CEREMONIA DE NUNTĂ
Când m-am trezit, deasupra mea se vedea un tavan scund, din bârne de
lemn și o pătură groasă mă învelea bine până sub bărbie. Păream să fiu
îmbrăcată doar în cămașă de noapte. Am dat să mă ridic pentru a-mi căuta
hainele, dar la jumătatea mișcării m-am răzgândit. Cu mare băgare de seamă
m-am lăsat din nou pe spate, am închis ochii și mi-am ținut bine capul, să nu
se rostogolească de pe pernă pe podea.
Ceva mai târziu m-am trezit din nou, când ușa camerei s-a deschis. Am
întredeschis precaută un ochi. O siluetă abia vizibilă s-a concretizat în mutra
acră a lui Murtagh, care mă privea dezaprobator de la picioarele patului.
Am închis la loc ochiul. Am auzit un sunet scoțian înăbușit, care probabil
voia să sugereze dezgust îngrozit, dar când am deschis din nou ochii, se
făcuse nevăzut.
Tocmai mă cufundam recunoscătoare în lumea viselor când ușa s-a
deschis din nou, de data aceasta pentru a face loc unei femei între două
vârste care cred că era nevasta cârciumarului, care adusese un urcior cu apă
și un lighean. A năvălit veselă în cameră și a deschis obloanele cu o
bubuitură care a reverberat prin capul meu ca o explozie uriașă, înaintând
spre pat ca o trupă de blindate nemțești, a smuls pătura din strânsoarea mea
anemică și a azvârlit-o într-o parte, lăsându-mă tremurând și aproape goală.
— Hai trezirea, draga mea, a ciripit ea. Trebuie să te pregătim acum.
Și-a strecurat brațul voinic prin spatele umerilor mei și m-a ridicat în
fund. Mi-am prins capul cu o mână și stomacul cu cealaltă.
— Să mă pregătesc? am spus, simțindu-mi gura cleioasă și amară.
Femeia a început să îmi șteargă veselă obrajii.
— Păi, da, a spus ea. Doar nu vrei să pierzi nunta, nu-i așa?
— Ba da, am răspuns, dar parcă nici nu m-a auzit, dându-mi jos fără prea
multă ceremonie cămașa de noapte și ridicându-mă în mijlocul camerei
pentru a mă șterge pe restul corpului.