untitled

Nu știam cum țipă o ființă rănită de moarte. Iar porcul alerga cu ușurință
sub propria-i greutate când trecuse pe lângă mine. Am tras adânc aer în
piept și am înaintat prin perdeaua groasă de ceață, în căutarea bărbatului
rănit.
L-am găsit în adâncitura unui povârniș, înconjurat de bărbați în kilturi.
Îl acoperiseră pentru a-i ține de cald, dar la picioare tartanul era îmbibat
de lichidul întunecat care nu prevestea nimic bun. O dâră adâncă în noroi
arăta locul de unde alunecase din vârful pantei și o învolburare de frunze și
pământ călcat în picioare pe cel unde omul se întâlnise cu fiara. M-am lăsat
în genunchi lângă bărbat, am tras deoparte tartanul și m-am pus pe treabă.
Abia începusem când țipetele bărbaților din jurul nostru m-au făcut să mă
întorc pentru a vedea arătarea de coșmar apărând, încă o dată, pe nesimțite
dintre copaci. De data aceasta am avut răgazul să văd mânerul pumnalului
ieșind din coasta fiarei, poate împlântat acolo de bărbatul care zăcea la
pământ în fața mea. Și fildeșul galben și nemilos, plin de sânge, la fel ca și
ochii mici și înnebuniți de furie.
Bărbații din jurul meu, la fel de uluiți ca și mine, au început a se precipita,
întinzându-se după arme. Mai iute decât ceilalți, un bărbat înalt a înșfăcat o
suliță de vânat mistreți din mâinile unui tovarăș paralizat de frică și a
înaintat în luminiș.
Era Dougal MacKenzie. Pășea aproape relaxat, ținând sulița coborâtă,
strânsă cu ambele mâini, ca și cum ar fi vrut să sape cu ea în noroi. Privea
țintă în ochii bestiei, vorbindu-i pe sub mustață, murmurându-i în galică,
ademenind-o să iasă din adăpostul copacului lângă care stătea.
Primul atac a fost iute precum o explozie. Fiara s-a aruncat pe lângă el,
atât de aproape încât tartanul cafeniu de vânătoare a fluturat în pala de vânt
stârnită de asalt. S-a întors pe dată și a revenit, o furie de mușchi. Dougal a
sărit într-o parte precum un toreador, împungându-l cu sulița. Înainte și
înapoi, încă o dată și încă o dată. Era mai degrabă un dans decât o luptă
violentă, ambii adversari bazându-se pe propria forță, amândoi atât de agili
încât păreau să plutească deasupra pământului.
Totul a durat aproape un minut, deși timpul a părut să stea în loc. S-a
sfârșit când Dougal, ferindu-se din calea colților ascuțiți, a ridicat vârful
suliței scurte și groase și l-a împlântat drept între umerii povârniți ai fiarei.
Sulița a scos un clinchet spart și bestia a slobozit un guițat ascuțit care mi-a
ridicat părul de pe șira spinării. Ochii porcini mici și rotunzi se rostogoleau,
întorcându-se sălbatic în căutarea dușmanului, iar copitele delicate se
afundau tot mai mult în noroi în timp ce mistrețul încerca să atace și se
împiedica. Guițatul a continuat, ridicându-se până la un țipăt neomenesc, în
vreme ce trupul greoi s-a lăsat pe o parte, înfigând pumnalul până la plăsele
169