untitled

— Nu am simțit același lucru. Vreau să spun că am mai ținut femei în
brațe înainte, și le-am sărutat și… în fine, a fluturat o mână, anulând ultimul
„și”. A fost într-adevăr foarte plăcut. Mi-a făcut inima să bată cu putere și
răsuflarea să mi se gâtuie și toate astea. Dar nu a fost deloc cum simt când te
iau pe tine în brațe și te sărut.
Mi s-a părut că ochii lui erau de culoarea lacurilor și a cerului și la fel de
abisale ca ele.
A întins brațul și mi-a atins buza de jos, abia mângâindu-i conturul.
— Începe întotdeauna la fel, dar pe urmă, după o clipă, a spus el, vorbind
moale, dintr-odată parcă aș avea o flacără în brațe.
Atingerea lui a devenit mai fermă, plimbându-și degetele peste conturul
buzelor și mângâind linia bărbiei.
— Și tot ce îmi doresc este să mă arunc în ea și să ard.
Mi-a trecut prin minte să îi spun că atingerea lui îmi ardea pielea și îmi
aprindea sângele. Dar mă aprinsesem deja și străluceam ca un cărbune
încins. Am închis ochii și i-am simțit atingerea fierbinte pe obraz și pe
tâmplă, pe ureche și pe gât, și m-am înfiorat când palmele lui au coborât
spre mijloc și m-au lipit de trupul lui.
•
Jamie părea să știe bine încotro ne îndreptam. În cele din urmă s-a oprit
la baza unei stânci uriașe de vreo șapte metri, plină de umflături și crăpături
neregulate. Verticele și trandafirii sălbatici își agățaseră rădăcinile în fisuri
și se unduiau ca niște steaguri galbene înfipte precar în piatră. Jamie mi-a
luat mâna și a făcut semn din cap spre stânca dinaintea noastră.
— Vezi treptele, acolo, englezoaico? Crezi că te descurci?
Într-adevăr, se zăreau niște protuberanțe în piatră, ridicându-se pieziș
de-a lungul suprafeței stâncii. Unele erau trepte bine definite, pe altele abia
se puteau cățăra lichenii. Nu puteam spune dacă erau naturale, sau poate
cineva ajutase la formarea lor, însă am zis că m-aș putea cățăra pe ele, chiar
cu o fustă lungă și un corsaj strâns.
După câteva spaime și alunecări și cu Jamie împingându-mă din când în
când de la spate, am reușit să ajung în vârf și m-am oprit pentru a arunca o
privire în jur. Priveliștea era spectaculoasă. Lanțul întunecat al munților
răsărea la est, în vreme ce jos în depărtare spre sud se întindeau dealurile
mai joase până în ținuturile mlăștinoase golașe și nesfârșite. Capul stâncii
era prăvălit înspre interior de jur împrejur, formând un cuib adânc. În
centrul acestuia se afla un cerc înnegrit, cu rămășițele acoperite de funingine
ale unor bețe arse. Vasăzică nu eram primii vizitatori.
— Știai de locul ăsta?
276