untitled

ieși afară când a sosit momentul să caute tabăra pentru a se culca. A plecat
într-un cor respectuos de noapte bună, arătând mai relaxat decât îl văzusem
în ultimele zile, în ciuda durerii pe care trebuie să o fi simțit din cauza
zgârieturilor, tăieturilor și a diverselor contuzii.
•
— O gleznă luxată, o arcadă tăiată, o buză despicată, un nas spart, șase
degete zdrobite, un deget mare scrântit, doi dinți care se clatină. Plus
contuzii prea multe ca să le mai număr, am oftat eu încheindu-mi inventarul.
Cum te simți?
Eram singuri, în micul adăpost din spatele hanului unde îl dusesem
pentru a-i acorda primul ajutor.
— Mă simt bine, a spus el rânjind.
A dat să se ridice în picioare, dar a rămas țintuit locului la jumătatea
mișcării, strâmbându-se de durere.
— În regulă. Poate mă dor nițel coastele.
— Bineînțeles că te dor. Ești plin de vânătăi… iarăși. De ce faci asemenea
lucruri? Din ce Dumnezeu crezi că ești făcut? Din fier? am întrebat enervată.
A rânjit trist, pipăindu-și nasul umflat.
— Nu, dar mi-aș dori să fiu.
Am oftat din nou și am apăsat ușor cu degetul în zona mijlocului.
— Nu cred că sunt fisurate; sunt doar niște zgârieturi. Dar pentru orice
eventualitate, o să le imobilizez. Stai drept, ridică-ți cămașa și ține brațele
întinse în lateral.
Am început să rup fâșii dintr-un șal vechi pe care îl primisem de la
nevasta hangiului. Bombănind în barbă despre ghips și alte avantaje ale
vieții civilizate, am improvizat un brâu, strângându-l bine și prinzându-l cu
fibula rotundă de la tartanul său.
— Nu pot respira, s-a plâns el.
— Dacă respiri, o să te doară. Nu te mișca. Unde ai învățat să te bați așa?
Tot Dougal te-a învățat?
— Nu, a rostit și s-a tras înapoi strâmbându-se din pricina oțetului cu
care îi tamponam sprânceana tăiată. Tatăl meu m-a învățat.
— Adevărat? Și ce era tatăl tău, campionul local la box?
— Ce e aia „box”? Nu, era fermier. Și crescător de cai.
Jamie și-a ținut respirația în timp ce continuam să îi tamponez cu oțet
pielea ferfenițită.
— Când aveam nouă sau zece ani, a spus că el crede că voi fi la fel de solid
ca neamurile mamei, deci va trebui să învăț să lupt.
Acum respira mai ușor și mi-a întins o mână, lăsându-mă să îi aplic alifie
de gălbenele pe articulațiile pumnului.
192