untitled

A oftat adânc. După un moment, i-am simțit mâna mângâindu-mă pe cap,
însă nu am făcut nicio mișcare. A început să îmi mângâie părul, foarte ușor,
fără să se oprească. Nu se auzea decât respirația horcăită a uriașului și
trosnetul lemnelor în mangal și cred… cred că am ațipit pentru câteva clipe.
Când s-a trezit, Randall stătea în picioare în fața lui.
— Te simți ceva mai bine? întrebase Randall pe un ton curtenitor, distant.
Fără a răspunde, Jamie încuviințase din cap și se ridicase. Randall îl
dezbrăcase, atent la mâna rănită, și îl condusese spre pat.
— Îmi dădusem cuvântul că nu mă voi împotrivi, dar nici nu aveam de
gând să îl ajut, așa încât am rămas nemișcat, de parcă eram făcut din lemn.
Am crezut că îi voi da voie să facă ce poftește, dar nu voi avea nicio
contribuție… că mă voi ține la o oarecare distanță de el, cel puțin mental.
Randall zâmbise și îl apucase de mâna dreaptă, strângând-o cu suficientă
putere încât să îl facă să se prăbușească pe pat, cuprins de rău și de amețeală
din cauza durerii care îl săgetase dintr-odată. Randall îngenunchease la
podea în fața lui, învățându-l, în câteva minute cutremurătoare, că distanța
era o iluzie.
— Când s-a ridicat, a luat cuțitul și l-a plimbat peste pieptul meu, dintr-o
parte în cealaltă. Nu era o tăietură adâncă, dar sângera puțin. Mi-a privit
chipul o clipă, apoi a întins un deget și l-a înmuiat în sânge.
Vocea lui Jamie tremura, împiedicându-se și bâlbâindu-se din când în
când.
— Mi-a lins sângele de pe degetul lui, ușor, ca o p-pisică ce se spală. A
zâmbit ușor, apoi – foarte delicat – și-a aplecat capul spre pieptul meu. Nu
eram legat, însă nu aș fi putut face nicio mișcare. Am… stat acolo țeapăn, în
timp ce el și-a folosit limba ca să… Nu aș putea spune că mă durea, dar
aveam un sentiment foarte straniu. După o vreme s-a ridicat și s-a curățat cu
grijă folosind un prosop.
Am privit mâna lui Jamie. Cum își ținea fața întoarsă, mâna era cel mai
bun indicator al sentimentelor care îl încercau. S-a strâns convulsiv de
marginea patului pe măsură ce povestea.
— Mi-a spus că… sunt delicios. Tăietura nu mai sângera, însă el a luat
prosopul și l-a apăsat cu putere peste pieptul meu pentru a redeschide rana.
Articulațiile pumnului strâns erau noduri de os lipsite de sânge.
— Apoi și-a desfăcut pantalonii și s-a mânjit cu sânge, apoi mi-a spus că
acum era rândul meu.
Pe urmă, Randall îi ținuse capul și îl ajutase să vomite, îi ștersese fața
delicat cu o bucată de pânză udă, apoi îi dăduse brandy ca să își clătească
gustul amar din gură. Și astfel, alternând violența cu tandrețea, pas cu pas,
677