untitled

661
Și astfel, în cele din urmă, urmând trupul nemișcat pe care îl aveam în
grijă, așezat pe o targă între doi călugări voinici, am trecut prin porțile înalte
și sumbre ale abației Sainte Anne de Beaupré.
38. ABAȚIA
Abația era un edificiu enorm din secolul al doisprezecelea, ale cărei ziduri
erau construite pentru a rezista atât asaltului furtunilor năprasnice de pe
mare, cât și al invadatorilor de pe uscat. Acum, în vremuri mai liniștite,
porțile sale stăteau deschise pentru a permite comunicarea ușoară cu satul
din apropiere, iar micile chilii din piatră ale aripii de oaspeți fuseseră
îndulcite cu covoare pe pereți și mobilă confortabilă.
M-am ridicat de pe scaunul tapițat din propria mea cameră, neștiind prea
bine cum se salută un abate; trebuia să îngenunchez să-i sărut inelul, sau
asta era doar pentru papi? În cele din urmă, m-am mulțumit doar cu o
plecăciune scurtă și respectuoasă.
Ochii oblici de pisică ai lui Jamie se datorau într-adevăr neamului Fraser.
La fel ca și bărbia puternică, deși cea care se afla în fața ochilor mei era
cumva ascunsă de o barbă neagră. Abatele Alexander avea de asemenea
gura lată a nepotului său, deși el părea să zâmbească mai puțin. Ochii oblici
albaștri au rămas reci și speculativi când mi-a urat bun venit cu un zâmbet
cald și plăcut. Era mult mai scund decât Jamie, cam de înălțimea mea, și
solid. Purta robă de preot, dar pășea cu alura unui războinic. Mi-a trecut prin
minte că foarte probabil în tinerețe fusese și una, și alta.
— Ești binevenită, nepoată, a spus el, înclinându-și capul.
Am fost nițel surprinsă de această formulare, însă am înclinat capul la
rândul meu.
— Îți sunt recunoscătoare pentru ospitalitate, am răspuns, din toată
inima. L-ai… l-ai văzut pe Jamie?
Călugării îl luaseră pe Jamie să îl spele, un proces la care m-am gândit că
ar fi mai bine să nu asist.
Abatele a încuviințat.
— Ah, da, a spus el, un vag accent scoțian ghicindu-se în engleza cultivată.
L-am văzut. L-am însărcinat pe fratele Ambrose să îi îngrijează rănile.
Trebuie să mă fi uitat sceptic la el, căci mi-a spus, puțin înțepat.
— Nu te îngrijora, doamnă, fratele Ambrose este cât se poate de priceput.
M-a măsurat cu o privire sinceră, tulburător de asemănătoare cu a
nepotului său.