untitled

mulțumindu-i. Era surprinzător de solid și de cald după halucinațiile mele
din ultima oră și cumva reconfortant.
— Aș dori să rămân singură cu el, dacă nu te superi.
— Sigur. Mă duc la capelă. Sau ar trebui să rămân în apropiere în cazul în
care…
Vocea i s-a stins, șovăitoare.
— Nu, am încercat să zâmbesc liniștitor. Du-te la capelă. Sau, mai bine,
du-te la culcare. Eu nu pot dormi. Voi rămâne aici până dimineață. Dacă am
nevoie de ajutor, voi trimite după dumneata.
Încă neîncrezător, a aruncat o privire în spate spre pat. Dar era foarte
târziu și era obosit; sub ochii căprui și blânzi se vedeau cearcăne întunecate.
Ușa grea a scârțâit din balamale și am rămas singură cu Jamie. Singură și
temătoare și foarte, foarte sceptică vizavi de ceea ce intenționam să fac.
Am rămas în picioare la căpătâiul patului, privindu-l pentru un moment.
Camera era slab luminată de cărbunii strălucind și de două lumânări
enorme, fiecare înaltă de aproape un metru, aflate pe masa dintr-un colț al
camerei. Jamie era gol și lumina palidă părea să îi accentueze slăbiciunea
pricinuită de febra devastatoare. Rănile multicolore de pe coaste îi pătau
pielea ca o ciupercă ce se întinde.
Un muribund are o tentă ușor verzuie. La început doar o atingere pe
marginea obrazului, paloarea se răspândește gradual, peste chip și în jos pe
piept, pe măsură ce viața începe să se stingă. Văzusem aceste semne de
multe ori. Uneori, văzusem acest progres mortal stopat și întors din drum,
sângele inundând din nou pielea obrajilor și omul revenind la viață.
Mi-am scos mâna dintr-un fald al cămășii, așezând pe masă obiectele pe
care le luasem în timpul vizitei clandestine în atelierul întunecat al fratelui
Ambrose. Un flacon cu amoniac. Un pachet de lavandă uscată. Un altul de
valeriană. Un tămâiar mic din metal, în forma unei flori deschise. Două
granule de opiu, parfumate, dulci și lipicioase de rășină. Și un cuțit.
Camera era închisă și înăbușitoare din cauza fumului din mangal. Singura
fereastră era acoperită cu o tapiserie grea, înfățișând executarea Sfântului
Sebastian. Am cercetat cu privirea chipul întors înspre ceruri al sfântului și
pieptul străpuns de o săgeată, întrebându-mă din nou ce fusese în capul
celui care alesese tocmai această tapiserie pentru decorarea unei camere de
bolnav.
Oricât de lipsită de considerație, tapiseria era țesută gros în fir de mătase
și lână, pe care doar vânturile cele mai puternice o puteau învinge. Am
ridicat capătul de jos și l-am tras într-o parte, făcând fumul cărbunilor să
fugă prin arcada de piatră. Aerul rece și umed care a năvălit înăuntru era
688