untitled

— Sunt lucruri pe care nici eu nu ți le pot povesti, cel puțin nu încă. Și nu
îți cer nimic din ce nu îmi poți oferi. Dar ce îți cer este ca niciodată să nu mă
minți. Și eu îți promit că tot ce îți voi spune va fi doar adevărul. Nu avem
nimic unul pentru celălalt acum decât poate respect. Și cred că din respect
putem să ne ascundem anumite lucruri, dar să nu ne mințim. Ce zici, te
învoiești?
A întins mâna spre mine, invitându-mă. Vedeam linia întunecată a
jurământului de sânge tăindu-i încheietura. Mi-am așezat ușor mâinile în
palmele lui.
— Da, mă învoiesc. Îți voi spune adevărul.
Degetele lui s-au închis abia simțit peste ale mele.
— Și eu ți-l voi spune. Acum, a continuat el trăgând adânc aer în piept, m-
ai întrebat de ce m-am căsătorit cu tine.
— Eram doar nițel curioasă.
A zâmbit, buzele groase împrumutând umorul care se ascundea în priviri.
— Păi, nu pot spune că tu ai vreo vină. Din mai multe motive. De fapt, e
unul… sau poate două… pe care nu ți le voi dezvălui încă, dar le vei afla în
timp. Principalul motiv însă e același pentru care și tu te-ai căsătorit cu
mine, cred: să nu cazi în ghearele lui Jack Randall.
M-am înfiorat puțin la amintirea căpitanului și mâinile lui Jamie s-au
strâns în jurul degetelor mele.
— Ești în siguranță, a rostit el cu fermitate. Ai numele meu, familia mea și
clanul meu și, la nevoie, te voi apăra cu propriul meu trup. Bărbatul ăsta nu
va mai pune mâinile pe tine niciodată, cât timp eu voi trăi.
— Îți mulțumesc, am răspuns.
Privind chipul acela puternic, tânăr și hotărât, cu pomeții largi și bărbia
puternică, am simțit pentru prima dată că planul absurd al lui Dougal ar
putea fi de fapt o sugestie rezonabilă.
„Te voi apăra cu propriul meu trup.” Propoziția avea un efect puternic,
privindu-l acum – încordarea hotărâtă a umerilor lați și amintirea ferocității
sale grațioase când „se dăduse în spectacol” cu sabia în lumina lunii.
Promisiunea lui era adevărată; și, în ciuda tinereții sale, știa ce spune,
cicatricile pe care le purta fiind dovada cea mai elocventă. Nu era mai în
vârstă decât mulți dintre piloții și infanteriștii pe care îi îngrijisem și el știa
la fel de bine ca și ei prețul unei promisiuni. Nu era un jurământ romantic, ci
o făgăduială sinceră că mă va proteja cu prețul propriei sale vieți. Speram
doar că îi voi putea oferi ceva în schimb.
— Foarte galant din partea ta, am spus cu toată sinceritatea. Dar a meritat
să… în fine… să te căsătorești cu mine?
— A meritat, a spus el, înclinându-și capul.
234