untitled

Al lui Dougal era încă prins la spate într-o coadă care avea aproape aceeași
culoare cu satinul cărămiziu al vestonului său.
Colum a pășit încet de-a lungul sălii, dând din cap și zâmbind spre cei
adunați de o parte și de cealaltă. Atunci am zărit o altă arcadă în apropierea
locului unde fusese așezat jilțul lui. În mod cert ar fi putut intra pe acolo și
nu prin capătul opus al sălii. Așadar, acest gest era unul deliberat, această
paradă a picioarelor strâmbe și a mersului legănat și dizgrațios în lungul
drum pe care îl avea până la jilț. Deliberat de asemenea era și contrastul cu
fratele lui mai tânăr, înalt și zvelt, care nu privea nici în stânga, nici în
dreapta, ci pășea țeapăn în spatele lui Colum. Când a ajuns la jilțul din lemn
și-a ocupat locul în spatele lui. Colum s-a așezat și s-a oprit o clipă, apoi a
ridicat o mână. Jelitul cimpoiului s-a stins într-un scâncet plin de milă și
„Judecata” a început.
Foarte curând a devenit evident că aceasta era o ocazie regulată în care
stăpânul castelului Leoch împărțea dreptatea supușilor și arendașilor lui,
ascultându-le păsurile și tranșând disputele. Exista și o agendă: secretarul
pleșuv a citit cu glas tare numele și părțile implicate au pășit în față când le-a
venit rândul.
În vreme ce unele cazuri erau prezentate în engleză, cele mai multe dintre
discuții se purtau în galică. Observasem deja că discursul era acompaniat din
belșug de ochi dați peste cap și de picioare înfipte în podea pentru emfază,
făcându-i judecătorului dificilă misiunea de a aprecia seriozitatea cazului
după conduita participanților.
Chiar când hotărâsem că un bărbat, un specimen destul de mâncat de
molii, cu o geantă enormă, făcută dintr-un viezure întreg, îl acuza pe vecinul
său de crimă, incendiere premeditată și furt de nevastă, Colum și-a ridicat
sprâncenele și a rostit ceva repezit în galică la care atât reclamantul, cât și
pârâtul s-au prins de burtă de atâta râs. Ștergându-se la ochi, reclamantul a
încuviințat în cele din urmă din cap și i-a întins o mână dușmanului său în
timp ce secretarul consemna de zor, penița zgâriind hârtia precum
picioarele unui șoricel.
Eu eram a cincea pe listă. O poziționare, m-am gândit eu, calculată cu grijă
pentru a indica mulțimii adunate importanța prezenței mele în castel.
În beneficiul meu, s-a vorbit în engleză în timpul prezentării cazului.
— Doamnă Beauchamp, vrei să faci un pas în față? m-a chemat secretarul.
Deși nu aveam nevoie, m-am trezit împinsă de mâna durdulie a doamnei
FitzGibbons. Am făcut un pas împiedicat în spațiul gol din fața jilțului pe
care stătea Colum și, precum văzusem alte femei până atunci, am făcut o
plecăciune destul de stângace. Papucii pe care îi primisem nu se deosebeau
stângul de dreptul, fiind în ambele cazuri doar un dreptunghi din piele pus
96