untitled

A coborât și a ridicat tăișul jungherului într-o mișcare iute și vicleană care
s-a oprit la câțiva centimetri de pieptul meu. Fără să vreau, am făcut un pas
în spate și în aceeași clipă tânărul s-a ridicat și și-a vârât pumnalul în teacă,
zâmbindu-mi rușinat.
— Iartă-mă. M-a luat valul. Nu voiam să te sperii.
— Ești extraordinar de agil, am spus, sincer impresionată. Cine te-a
învățat să lupți? am întrebat. Cred că ai avut nevoie tot de un profesor
stângaci să îți explice.
— Așa este, era tot un luptător stângaci. Cel mai bun pe care l-am văzut
vreodată.
A zâmbit scurt, fără urmă de umor.
— Dougal MacKenzie.
Florile de cireș îi căzuseră din păr; doar câteva petale rozalii îi mai
rămăseseră agățate de umeri și am întins mâna să i le scutur. Cămașa îi
fusese cusută cu grijă, am remarcat, deși fără îndemânare. Chiar și o mică
fisură a materialului fusese însăilată.
— O va face din nou? am întrebat deodată, incapabilă să îmi țin în frâu
curiozitatea.
Jamie a făcut o pauză înainte de a răspunde, însă nu s-a prefăcut a nu
pricepe întrebarea mea.
— Ah, da, a răspuns în cele din urmă, aplecându-și capul. În felul ăsta va
obține ajutorul de care are nevoie.
— Și tu îi vei permite? Să te folosească în felul ăsta?
A privit pe lângă mine, în josul dealului, spre tavernă, acolo unde o
singură lumină mai sclipea printre crăpăturile bârnelor de lemn. Chipul îi
era neted și lipsit de expresie ca un zid.
— Pentru moment.
•
Convoiul nostru și-a continuat periplul. Nu înaintam decât câțiva
kilometri pe zi, adesea oprindu-ne pentru a-i permite lui Dougal să își
rezolve treburile la o răscruce de drumuri sau într-o casă, unde câțiva
arendași se strângeau cu desagile lor de grâne și legăturile în care
adunaseră cu greu câțiva bănuți. Totul era înscris în catastife de penița ageră
a lui Ned Gowan, și chitanțele erau emise, acolo unde era nevoie, din tolba
lui cu hârtie și pergament.
Când ajungeam în câte un cătun sau sătuc suficient de extins încât să
găsești un han sau o tavernă, Dougal își făcea numărul, cumpăra băutură
pentru toată lumea, spunea povești, ținea discursuri și, în cele din urmă,
dacă socotea că îi poate pica ceva, îl punea pe Jamie să se ridice în picioare,
189