untitled

Și-a bătut cu palma geanta, care a scos un clinchet melodios, dându-mi o
idee despre natura acestei dispense speciale.
Prin ceață și burniță, am zărit capela ivindu-se dintre tufișuri. Nevenindumi
a crede ochilor, am zărit acoperișul rotunjit și ferestrele inegale cu vitralii
pe care le văzusem ultima oară în dimineața veselă și însorită a căsătoriei
mele cu Frank Randall.
— Nu! am exclamat. Nu aici! Nu pot!
— Ștt, gata. Nu-ți face griji, gata. Totul va fi bine.
Dougal și-a pus mâna mare pe umărul meu, scoțând sunetele scoțiene
menite să mă liniștească, de parcă aș fi fost un cal speriat.
— Puțină nervozitate e normală, a spus el, spre toată lumea.
O mână fermă pe spatele meu, m-a împins în sus pe potecă. Pantofii mi se
afundau în stratul de frunze îmbibat cu apă.
Jamie și Dougal pășeau foarte aproape de mine, de o parte și de alta,
împiedicându-mă să o iau la goană. Prezențele lor impozante, înveșmântate
în tartane, îmi dădeau o stare de nervozitate și am simțit cum mă cuprinde
un val tot mai puternic de isterie. De acum în două sute de ani, mai mult sau
mai puțin, făcusem nunta în această capelă, vrăjită, la acea vreme, de
pitorescul ei secular. Acum capela sclipea de noutate, fără patina anilor, iar
eu eram pe punctul de a mă căsători cu un tânăr scoțian catolic de douăzeci
și trei de ani pe al cărui cap se pusese un preț și al cărui…
M-am întors spre Jamie, cuprinsă deodată de panică.
— Nu mă pot căsători cu tine! Nici măcar nu îți cunosc numele de familie!
A coborât privirea spre mine și a ridicat o sprânceană roșcovană.
— Ah. E Fraser. James Alexander Malcolm MacKenzie Frazer.
L-a rostit formal, fiecare nume răspicat și distinct.
Pierzându-mi cu totul capul, am spus:
— Claire Elizabeth Beauchamp.
Și am întins prostește mâna. Crezând probabil că aveam nevoie de ajutor,
Jamie a luat-o și a vârât-o ferm în scobitura cotului său. Astfel prinsă și fără
putință de scăpare, am lipăit pe deal în sus, spre propria-mi nuntă.
Rupert și Murtagh ne așteptau în capelă, păzindu-l cu strășnicie pe
preotul captiv, un tânăr deșirat cu un nas roșu și o expresie, pe bună
dreptate, îngrozită. Rupert spinteca absent o ramură de plop cu un pumnal
mare și, deși își lăsase deoparte pistoalele cu mânere de os când intrase în
biserică, ele îi erau la îndemână lângă cristelniță.
Și ceilalți bărbați renunțaseră la arme, după cum era potrivit în casa
Domnului, formând un morman impresionant și zăngănitor pe rândul de
bănci din spate. Doar Jamie își păstrase sabia și pumnalul, probabil ca parte
ceremonială a ținutei sale.
226