untitled

curent și raidurile aeriene din timpul anilor de război, lipsa luminii nu mă
deranjase la început. Însă acum eram pe timp de pace și luminile din
Inverness ar fi trebuit să fie vizibile pe kilometri întregi.
Bărbații erau niște siluete amorfe în întuneric. Mi-a trecut prin minte să
încerc să mă strecor în pădure, însă Dougal, aparent ghicindu-mi gândul, m-
a prins de cot și m-a tras spre cai.
— Jamie, urcă-te în șa, a poruncit el. Fata va călări cu tine. S-a întors spre
mine, strângându-mi brațul. Tu poți ține frâiele, dacă Jamie nu se poate
descurca numai cu o mână, dar ai grijă să te ții aproape de noi. Dacă încerci
altceva, îți tai gâtul. Ai înțeles?
Am încuviințat din cap, cu gâtul prea uscat pentru a răspunde cu voce
tare. Tonul lui nu părea amenințător, însă am crezut fiecare cuvânt. Nu că nu
aș fi fost tentată să „încerc altceva”, însă nu aveam nicio idee ce anume să
încerc. Nu știam unde mă aflu, cine erau însoțitorii mei, de ce plecam în
asemenea grabă sau încotro ne îndreptam, și nu aveam alte variante
rezonabile în locul acestei tovărășii stranii. Eram îngrijorată pentru Frank,
care trebuie să fi început demult să mă caute, dar acum nu părea momentul
potrivit să îl aduc în discuție.
Dougal trebuie să fi simțit când am încuviințat din cap, căci mi-a eliberat
brațul și s-a aplecat deodată în fața mea. Am rămas privind în jos prostește
până când mi-a șoptit printre dinți:
— Piciorul, fato! Dă-mi piciorul! Piciorul stâng, a adăugat scârbit.
Mi-am retras rapid piciorul drept, ridicat din greșeală, din mâna lui și m-
am săltat cu piciorul stâng. Cu un mormăit înfundat, m-a săltat în șa în fața
lui Jamie, care m-a strâns aproape de el cu brațul sănătos.
În ciuda stranietății generale a situației mele, eram recunoscătoare
pentru căldura tânărului scoțian. Mirosea puternic a fum de lemne, a sânge
și a transpirație bărbătească, însă frigul nopții tăia prin rochia mea subțire și
era confortabil să îmi lipesc spatele de trupul lui.
Cu un zăngănit abia auzit de hățuri, am plecat în noaptea înstelată.
Bărbații nu discutau între ei, doar priveau în jur, atenți la cel mai mic
zgomot. Caii au luat-o la trap îndată ce am ieșit la drum deschis și eram
legănată prea incomod pentru a dori eu însămi să port vreo conversație,
presupunând că ar fi fost cineva dispus să mă asculte.
Tovarășul meu părea să se descurce destul de bine, deși nu se putea folosi
de mâna dreaptă. Îi simțeam coapsele în spatele meu, schimbându-se și
presând din când în când calul pentru a-l călăuzi. M-am prins cu putere de
marginea șeii scurte pentru a nu cădea; mai făcusem asta înainte, însă nu
călăream nici pe departe la fel de bine ca Jamie.
63