untitled

funie suspendată foarte fragilă și traversase până în partea cealaltă.
Întotdeauna pregătit, într-adevăr.
Jamie a încuviințat din cap, văzând gândurile care mi se citeau pe chip.
— Da. Dacă aș fi jurat supunere ca membru al clanului în acea seară,
probabil că nu aș mai fi prins răsăritul de soare.
M-am cutremurat ușor la acest gând, precum și la conștientizarea faptului
că eu însămi, în nechibzuința mea, îl expusesem unui asemenea pericol.
Pumnalul ascuns deasupra patului mi s-a părut deodată doar o precauție de
bun-simț. M-am întrebat câte nopți își petrecuse înarmat la Leoch, așteptând
să vină moartea în vizită.
— Întotdeauna am dormit înarmat, englezoaico, a răspuns el gândului pe
care nu îl rostisem cu voce tare. Cu excepția zilelor petrecute la abație,
aseară a fost prima dată în multe luni când nu am dormit strângând în mână
jungherul.
A zâmbit cu gura până la urechi, evident amintindu-și ce ținuse noaptea
trecută în mână.
— De unde mama naibii ai știut la ce mă gândeam? am sărit, ignorându-i
rânjetul.
A dat din cap, binedispus.
— Englezoaico, dacă ai fi spion, ai fi prinsă imediat. Chipul tău e ca o carte
deschisă. Te-ai uitat la pumnalul meu și pe urmă te-ai îmbujorat.
M-a cântărit din priviri, cu capul roșcovan lăsat într-o parte.
— Seara trecută ți-am cerut sinceritate, dar văd că nu era nevoie; nu ești
făcută să minți.
— Nu, din moment ce mint atât de prost, am remarcat cu o oarecare
asprime. Deci să înțeleg că cel puțin tu nu crezi că sunt spion?
Nu mi-a răspuns. Privea pe lângă umărul meu spre han, cu trupul deodată
încordat ca un arc. Pentru o clipă am rămas nemișcată abia respirând, apoi
am auzit sunetele care îi atrăseseră atenția. Tropăitul înfundat al copitelor și
clinchetul hamurilor; un grup numeros de bărbați călare venea pe drumul ce
ducea spre han.
Mișcându-se cu grijă, Jamie s-a ghemuit în spatele unui paravan din tufe
joase, într-un punct din care se vedea bine drumul. Mi-am suflecat poalele
rochiei și m-am ghemuit lângă el, cu cât mai puțin zgomot.
Drumul se povârnea deodată trecând pe lângă un afloriment stâncos, apoi
coborâșul se înmuia până în scobitura în care era cuibărit hanul. Vântul ușor
al dimineții ducea sunetele grupului ce se apropia în direcția noastră, însă
au trecut câteva minute până când primul cal din convoi și-a făcut apariția.
Era un grup de vreo douăzeci sau treizeci de bărbați, majoritatea purtând
pantaloni de piele și tartane în jurul umerilor, dar într-o varietate de culori
255