untitled

— Nu înțeleg, am răspuns scurt. Dar am inteligența cu care m-am născut
și două urechi cu care aud foarte bine. Și oricum s-ar spune în scoțiană „în
sănătatea regelui George”, am mari îndoieli că sună ca „Bragh Stuart”.
Dougal și-a lăsat capul pe spate și a izbucnit în râs.
— Într-adevăr, nu se spune așa, a încuviințat el. Ți-aș spune eu cuvintele
scoțiene potrivite pentru suveranul și conducătorul dumitale, dar nu sunt
potrivite pentru urechile unei doamne, englezoaică sau nu.
Aplecându-se, a scos ghemotocul de pânză din cenușa șemineului și l-a
scuturat de funingine.
— Dacă tot nu ești de acord cu metodele mele, poate că vrei să mi le
remediezi, a sugerat el, aruncându-mi în brațe cămașa murdară și ruptă. Ia
un ac de la stăpâna casei și coase asta.
— Ba s-o coși dumneata!
I-am împins-o înapoi în brațe și m-am întors să plec.
— N-ai decât, a rostit Dougal mieros în spatele meu. Jamie își poate coase
și singur cămașa, atunci, dacă nu vrei să-l ajuți.
M-am oprit, apoi m-am întors fără tragere de inimă, cu brațul întins.
— Prea bine…, am început, dar am fost întreruptă de o mână mare care s-
a întins peste umărul meu și a smuls cămașa din mâna lui Dougal.
Aruncându-ne amândurora priviri întunecate, Jamie și-a îndesat cămașa
sub braț și a ieșit din încăpere la fel de tăcut precum intrase.
Ne-am adăpostit peste noapte în casa unui mic arendaș. Bărbații au
dormit afară, împrăștiați prin căpițe de fân, căruțe și tufe de ferigi. În semn
de respect pentru că eram femeie sau pentru că eram un fel de prizonieră,
mi s-a oferit o saltea de paie înăuntru, pe jos, în apropierea căminului.
În vreme ce salteaua părea mult mai confortabilă decât singurul pat în
care dormeau cei șase membri ai familiei, mai degrabă îi invidiam pe
bărbații care dormeau afară la aer curat. Focul nu fusese stins, ci doar
mocnit pentru noapte, și aerul din casă era sufocant din cauza căldurii, a
mirosurilor și a sunetelor locatarilor care se foiau, se întorceau, gemeau,
sforăiau, transpirau și trăgeau vânturi. După o vreme, am renunțat la
speranța de a adormi în acea atmosferă înăbușitoare. M-am ridicat și am
ieșit pe tăcute afară, luând cu mine o pătură. Aerul nopții era atât de
proaspăt în contrast cu mirosul greu din casă, încât m-am aplecat peste un
zid de piatră, trăgând lacom în piept guri enorme de aer răcoros și savuros.
Un bărbat făcea de strajă stând fără să scoată o vorbă sub un copac de
lângă potecă, însă abia mi-a aruncat o privire. După ce probabil ajunsese la
concluzia că nu aveam să ajung prea departe doar în cămașă de noapte, și-a
întors atenția la micul obiect din lemn pe care îl sculpta cu briceagul. Luna
strălucea și lama micului cuțit de vânătoare sclipea în umbrele înfrunzite.
183