untitled

— Claire, te doresc atât de mult încât tremură oasele în mine, dar,
Dumnezeu să mă ajute, mi-e teamă să te ating!
Am dat să mă întind spre el, dar m-a oprit cu un gest brusc al mâinii. Era
pe jumătate îndoit, cu chipul schimonosit din cauza luptei din inima lui și
vocea îi era strangulată și lipsită de putere.
— Claire… te rog. Te rog, du-te. Simt că mi se face rău și nu vreau să mă
vezi. Te rog.
I-am auzit vocea implorându-mă și am știut că trebuie să îl cruț măcar de
această umilință. M-am ridicat și, pentru prima dată în viața mea
profesională, am lăsat un om bolnav, neajutorat și singur, să se descurce
cum va putea.
•
Am ieșit din cameră, fără să mai știu de mine și m-am sprijinit de zidul de
piatră albă de afară, răcorindu-mi obrajii înfierbântați de lespezile tari,
ignorând privirile lui Murtagh și ale fratelui William. Dumnezeu să mă ajute,
spusese Jamie. Dumnezeu să mă ajute, îmi e teamă să te ating.
M-am îndreptat de spate și am rămas înțepenită pe picioare. Păi, de ce
nu? Sigur nu mai era altcineva.
•
La ceasul când timpul a început să își încetinească curgerea, am
îngenuncheat pe culoarul dintre stranele din capela St Giles. Anselm era
acolo, umerii eleganți drepți pe sub veșmânt, însă altfel capela era pustie.
Călugărul nici nu s-a mișcat, nici nu a privit în jur, însă tăcerea vie a lăcașului
sfânt m-a îmbrățișat.
Am rămas în genunchi pentru o clipă, întinzându-mă spre întunericul
tăcut, oprindu-mi mintea din goana ei. Abia atunci când mi-am simțit inima
domolindu-se după ritmurile nopții, am alunecat într-o strană din
apropierea ușii din spate.
Am stat rigidă, neștiind forma și ritualul, frazele liturgice care îi ajutau pe
frați să pătrundă în adâncurile conversațiilor sacre. Nu știam cum să încep.
În cele din urmă am rostit simplu: Am nevoie de ajutor. Te rog.
Apoi am simțit tăcerea alunecând din nou în jurul meu, învăluindu-mă
precum faldurile unei mantii, protejându-mă de frig. Și am așteptat, așa cum
mă sfătuise Anselm, ca minutele să treacă nestingherite.
În spatele capelei era o măsuță acoperită cu o pânză, pe care era așezat
un agheasmatar cu apă sfințită și, lângă el, o Biblie și două sau trei alte cărți
inspiraționale. Pentru uzul adoratorilor pentru care tăcerea era prea mult,
bănuiam.
Devenea prea mult pentru mine, și m-am ridicat și am luat Biblia,
aducând-o cu mine înapoi în strană. Nu eram primul om care să recurgă la
680