untitled

Jamie s-a rezemat cu spatele la zidul de piatră, punându-și mâinile la
ceafă.
— Același lucru l-am întrebat și eu pe tatăl meu, o dată. Tata mi-a răspuns
că o să îmi dau seama. Și dacă n-o să-mi dau seama înseamnă că nu e fata
potrivită.
— Mmmhm.
Aceasta nu părea să fie o explicație mulțumitoare, judecând după
expresia chipului micuț stropit cu pistrui. Hamish s-a rezemat cu spatele de
zid, imitându-l pe Jamie. Picioarele încălțate cu ciorapi până la genunchi se
legănau pe marginea balotului de paie. Deși era mic de statură, constituția
robustă promitea ca într-o zi să fie la fel de solid ca și vărul său. Rotunzimea
umerilor drepți, înclinarea capului solid, grațios, erau aproape identice.
— Dar unde-ți sunt pantofii, a întrebat Jamie mustrător. Doar nu ți i-ai
lăsat iarăși pe izlaz? Maică-ta o să te tragă de urechi dacă i-ai pierdut.
Hamish a ridicat din umeri la auzul acestei amenințări lipsite de
consecințe. În mod evident altceva mai important îi ocupa gândurile.
— John…, a început el, încruntându-și sprâncenele roșcovane de
concentrare. John spune…
— John grăjdarul, John bucătarul sau John Cameron? a întrebat Jamie.
— John grăjdarul, a răspuns Hamish fluturând o mână, nerăbdător. A
spus că, ă-ă, atunci când te însori…
— Mmm? a scos Jamie un sunet încurajator, fără să-l privească pe băiat,
plin de tact.
Ridicându-și ochii spre mine, care îi urmăream de pe marginea podului,
privirile ni s-au întâlnit. I-am zâmbit cu gura până la urechi, făcându-l să își
muște buza ca să nu îmi întoarcă zâmbetul.
Hamish a tras adânc aer în piept și a izbucnit deodată, scuipând cuvintele
la foc automat.
— A-spus-că-trebuie-să-servești-o-fată-cum-o-încalecă-armăsarul-peiapă-dar-eu-nu-l-am-crezut-dar-e-adevărat?
M-am mușcat tare de deget pentru a nu izbucni în râs. Jamie, mai puțin
norocos decât mine, și-a înfipt degetele în pulpe, înroșindu-se ca sfecla în
fața lui Hamish. Arătau amândoi ca două pătlăgele roșii, așezate una lângă
cealaltă pe un balot de paie pentru a fi examinate de juriul concursului „Cea
mai frumoasă roșie”.
— Ă-ă, da… păi, într-un fel, a început el cu o voce strangulată.
Apoi s-a scuturat, redevenind stăpân pe sine.
— Da, a răspuns ferm. Da, așa se întâmplă.
Hamish a aruncat o privire pe jumătate îngrozită înspre boxa din
apropiere unde armăsarul murg se odihnea, cu vreo douăzeci de centimetri
388