untitled

împodobindu-i cealaltă perucă, însă expresia chipului său nu s-a schimbat
aproape deloc. Fără perucă, părul său era întunecat, des, cu firul subțire și
strălucitor. Mi se părea tulburător de familiar, deși era lung până la umeri și
prins la spate cu o panglică de mătase albastră. Și-a scos panglica, a ridicat
pieptănul de pe birou și și-a netezit părul turtit de perucă, apoi și-a
reînnodat panglica cu deosebită pedanterie. Amabilă, i-am ținut oglinda
ridicată pentru a putea inspecta rezultatul final. Apoi mi-a luat-o din mână
nițel repezit și a așezat-o la locul ei, închizând ușa dulapului cu bruschețe,
aproape trântind-o.
Nu îmi dădeam seama dacă prin această întârziere spera să mă
descurajeze – caz în care, îi reușise de minune – sau pur și simplu nu putea
decide care să fie pasul următor. Tensiunea a fost ușor risipită prin intrarea
unei ordonanțe, aducând cele trebuitoare ceaiului. Încă tăcut, Randall a
turnat și mi-a oferit o cană cu ceai. Apoi am început să ne bem ceaiul.
— Nu-mi spune, am rostit în cele din urmă. Lasă-mă să ghicesc. E o nouă
formă de convingere pe care ai inventat-o – tortura prin vezică. Mă îndopi cu
lichide până când îți promit orice în schimbul a cinci minute cu o oală de
noapte.
A fost atât de surprins, încât chiar a izbucnit în râs. Râsul îi transforma cu
totul chipul, și am înțeles de ce erau atâtea plicuri parfumate scrise în
caligrafie feminină în ultimul sertar din stânga al biroului său. După ce își
lăsase masca să cadă puțin, nu și-a înfrânat râsul, ci a continuat. În cele din
urmă, m-a privit din nou, cu o jumătate de zâmbet încă întârziindu-i pe buze.
— Orice altceva ai fi, doamnă, dar cu siguranță ești o diversiune, a
remarcat el.
A tras de sfoara unui clopoțel de lângă ușă, și când ordonanța și-a făcut
din nou apariția, l-a instruit să mă conducă spre toaletă.
— Dar ai grijă să nu o pierzi pe drum, Thompson, a adăugat el,
deschizându-mi ușa cu o plecăciune sardonică.
M-am rezemat slăbită de ușa toaletei unde fusesem condusă. Era o
ușurare să fiu departe de prezența căpitanului Randall, însă era o bucurie de
scurtă durată. Avusesem suficiente ocazii în care să îi judec adevăratul
caracter, atât din poveștile pe care le auzisem, cât și din experiența
personală. Însă privindu-l, aveam momente în care parcă îl întrezăream pe
Frank prin înfățișarea strălucitoare și necruțătoare. Fusese o greșeală că îl
făcusem să râdă, mi-am spus.
M-am așezat jos, ignorând mirosul pestilențial, absorbită de problema
urgentă cu care mă confruntam. Nu vedeam nicio cale de scăpare. Fără a-l
pune la socoteală pe vigilentul Thompson, biroul lui Randall se afla într-o
clădire aflată în apropierea centrului garnizoanei. Și în vreme ce fortul în
320