untitled

Apa s-a ridicat până deasupra coapselor mele și carnea de pe pântec mi s-
a înfiorat de plăcere când căldura m-a învăluit. La capătul treptelor, am
rămas cu picioarele în nisipul negru și curat, apa ajungând sub umerii mei,
sânii stând pe apă ca niște globuri de sticlă plutitoare. Pielea mi se înroșise
de la căldură și pe ceafă simțeam ușoare gâdilături de transpirație, pe sub
părul greu. Era o senzație minunată.
Suprafața apei era netedă și fără valuri, însă nu era nemișcată; simțeam
ușoare ondulări, curenții alergând prin trupul lacului precum impulsurile
nervoase. Aceasta, cred, adăugată la căldura incredibil de liniștitoare a apei,
îmi dădea iluzia că izvorul era viu – o entitate caldă, primitoare, care își
întindea brațele să ne mângâie și să ne îmbie. Anselm îmi povestise că aceste
izvoare aveau proprietăți vindecătoare și nu aveam nicio îndoială. Jamie a
venit în spatele meu, mici valuri marcându-i trecerea prin apă. M-a cuprins
cu brațul, prinzându-mi sânii în palme, picurând ușor apă deasupra lor.
— Îți place, mo duinne?
S-a aplecat și m-a sărutat pe umăr.
Mi-am simțit picioarele începând să plutească sub mine și mi-am rezemat
trupul de al lui.
— Este minunat. Este pentru prima dată când îmi simt tot corpul cald din
august.
A început să mă tragă, dându-se încet în spate prin apă; picioarele făceau
valuri în urma lor, căldura uimitoare mângâindu-mi pielea asemenea unor
mâini tandre.
S-a oprit și m-a întors, apoi m-a coborât cu grijă pe lemnul tare. Pe
jumătate vizibile în lumina obscură de sub apă, vedeam niște scânduri fixate
într-o nișă în piatră. S-a așezat pe bancă alături de mine, întinzându-și
brațele peste marginea tare de piatră din spatele nostru.
— Fratele Ambrose m-a adus alaltăieri aici să mă îmbăiez, a spus el. Să
mai înmoi cicatricele. E bine, nu-i așa?
— Mai mult decât bine.
Apa mă ținea atât de bine la suprafață încât simțeam că aș putea pluti în
mijlocul lacului dacă mi-aș dezlipi mâinile de pe bancă. Am ridicat privirea
spre umbrele întunecate ale tavanului.
— Trăiește vreo vietate în peștera asta? Adică lilieci? Sau pești?
Jamie a dat din cap.
— Doar spiritul izvorului, englezoaico. Apa bolborosește din pământ
printr-o crăpătură îngustă acolo – a făcut semn cu capul spre întunericul
infernal din spatele peșterii – și se scurge printr-o duzină de fisuri fine în
piatră. Însă nu există o cale reală de comunicare cu lumea de afară, cu
excepția ușii care dă în mănăstire.
723