untitled

A oftat și a șovăit o clipă, apoi mi-a aruncat ușor pachețelul în poală.
— Un inel de nuntă, englezoaico. L-am cumpărat de la Ewan, armurierul;
el face lucruri din astea în timpul liber.
— Ah, am spus cu glas abia auzit.
— Hai, a spus el o clipă mai târziu. Deschide-l. E al tău.
Contururile micului pachet se estompau sub degetele mele. Am clipit de
câteva ori și mi-am tras nasul, dar nu am făcut niciun gest să îl deschid.
— Îmi pare rău, am spus.
— Păi, ar trebui să îți pară, englezoaico, a spus, însă vocea nu îi mai era
furioasă.
Întinzând brațul, a luat pachețelul din poala mea și i-a smuls hârtia, dând
la iveală o verighetă lată din argint, decorată cu împletitura scoțiană, cu o
floare mică și delicată de ciulin gravată în centrul fiecărei bucle.
Atât am văzut și pe urmă ochii mi s-au tulburat din nou.
M-am trezit cu o batistă strecurată în palmă și m-am străduit să opresc
șuvoiul cu ea.
— Este… minunat, am spus, dregându-mi vocea și tamponându-mi ochii.
— Îl vei purta, Claire?
Vocea lui era acum blândă și folosirea numelui meu, rezervat mai ales
pentru ocazii cu o deosebită încărcătură formală sau sufletească, a fost la un
pas să îmi stârnească un alt șuvoi de lacrimi.
— Nu trebuie să îl porți, a spus el, privind spre mine serios peste mâna
strânsă. Contractul de căsătorie între noi a fost îndeplinit – este legal. Ești în
siguranță, ești protejată de orice, în afară de un mandat de arestare și chiar
și de acela, cât timp ești la Leoch. Dacă dorești, putem trăi separat – dacă
asta încercai să spui cu toate prostiile acelea despre Laoghaire. Nu e nevoie
să ai prea mult de a face cu mine, dacă asta e alegerea ta sinceră.
A rămas nemișcat, ținând inelul minuscul aproape de inima lui.
Așadar el îmi oferea mie alegerea pe care începusem eu a i-o oferi. Obligat
să se apropie de mine prin circumstanțe, acum va accepta să stea departe de
mine, dacă alegeam să îl resping. Desigur, mai era o variantă: să accept inelul
și tot ce implica acesta.
Soarele apunea. Ultimele raze de lumină străluceau prin carafa de sticlă
albastră așezată pe masă, lovind peretele cu o săgeată de lapislazuli
strălucitor. Mă simțeam la fel de fragilă și de strălucitoare ca sticla, ca și cum
mă puteam sfărâma la cea mai mică atingere și cădea în fragmente
sclipitoare pe podea. Dacă intenționasem să menajez emoțiile fie ale lui
Jamie, fie ale mele, se părea că era mult, mult prea târziu.
Nu puteam vorbi, dar am întins palma dreaptă spre el, cu degetele
tremurând.
372