untitled

Murtagh și-a strâns cele patru degete și a ridicat degetul mare.
— Nu m-ai întrebat, dar e plecat de vreo oră.
Am pufnit, neștiind ce să fac. Din moment ce vinovatul nu era prezent, m-
am repezit la Murtagh.
— Nu știi că afară e frig și stă să ningă? De ce nu l-ai oprit? Și ce vrei să
spui că e gol-pușcă?
Bărbatul mărunțel era netulburat.
— Da, știu. Cred că și el știe, că doar nu e orb. Cât despre oprit, am
încercat.
A înclinat capul spre roba de pe pat.
— Când a spus că iese afară, am spus că nu s-a înzdrăvenit încă și că o să
sari în capul meu și i-am spus că nu poate să iasă decât dacă e pregătit să
treacă de mine.
Murtagh a făcut o pauză, apoi a rostit o frază cu totul irelevantă.
— Ellen MacKenzie avea cel mai dulce zâmbet pe care l-am văzut
vreodată; un bărbat se încălzea până în măduva oaselor doar când o vedea
zâmbind.
— Așa că l-ai lăsat pe căposul de fiu-său să iasă afară și să înghețe de
moarte, am spus pierzându-mi răbdarea. Ce legătură are de a face zâmbetul
mamei lui cu toată povestea asta?
Murtagh și-a frecat nasul meditativ.
— Păi, când i-am spus că nu-l las să treacă, Jamie s-a uitat la mine o clipă,
apoi mi-a trimis un zâmbet exact ca al lui Ellen MacKenzie și a ieșit pe
fereastră gol cum l-a făcut maică-sa. Până când am ajuns eu acolo, dispăruse.
Mi-am ridicat privirile spre ceruri.
— M-am gândit să stau aici să îți spun că a plecat, a continuat Murtagh, ca
să nu îți faci griji în privința lui.
— Ca să nu îmi fac griji în privința lui! am bombănit în barbă în timp ce
mă îndreptam spre grajduri. El ar trebui să își facă griji în privința lui când oi
pune mâna pe el!
Nu era decât un singur drum principal care ducea în interiorul ținutului.
Am galopat de-a lungul lui, cercetând câmpurile în vreme ce treceam pe
lângă ele. Această zonă a Franței era plină de ferme și din fericire cele mai
multe păduri fuseseră defrișate; lupii și urșii nu constituiau aici o primejdie.
Din fericire, l-am găsit la un kilometru și jumătate de porțile mănăstirii,
stând pe una din bornele romane antice care înțesau drumurile. Era desculț,
însă îmbrăcat într-o vestă scurtă și niște pantaloni din pânză subțire, de la
vreunul din băieții care îngrijeau de cai, judecând după petele de pe ei. Am
tras de hățurile calului și am rămas o clipă cu privirea ațintită spre el,
aplecată peste oblâncul șeii.
709