untitled

Apoi și-a ridicat capul, precum o pisică ce adulmecă aroma vântului.
Privind în sus, l-am văzut uitându-se spre Murtagh, apoi spre mine. Bărbatul
mărunțel nu a schițat niciun gest, dar s-a ridicat și și-a întins oasele. Când s-a
așezat din nou, era cu câțiva metri mai aproape de mine.
Un cal a nechezat nervos în spatele nostru. Ca și cum acesta ar fi fost un
semnal, au năvălit cu toții asupra noastră urlând peste pietre. Nu erau
englezi, cum mă temusem, nici bandiți. Erau scoțieni, țipând ca niște
banshee. M-am gândit că erau cei din clanul Grant. Sau poate din clanul
Campbell.
În mâini și genunchi, m-am furișat spre pietre. M-am lovit la cap și mi-am
stâlcit genunchii, dar am reușit să mă strecor în mica crevasă. Cu inima
bătându-mi să spargă pieptul, am bâjbâit după pumnal în buzunar, cât pe ce
să mă tai. Nu aveam nici cea mai vagă idee ce să fac cu jungherul lung,
viclean, însă mă simțeam ceva mai în siguranță avându-l în mână. Pe
mânerul său fusese incrustat un adular și era liniștitor să simt mica
umflătură în palmă; cel puțin știam că țin de capătul corect în întuneric.
Lupta era atât de confuză încât la început nici nu am înțeles ce se petrece.
Micul luminiș era plin cu trupuri care urlau, aruncându-se în toate părțile,
rostogolindu-se pe pământ, alergând înainte și înapoi. Spre norocul meu,
ascunzătoarea în care mă strecurasem se afla într-o parte a câmpului de
luptă, astfel încât nu mă găseam în pericol pentru moment. Aruncând o
privire în jur, am zărit o siluetă încovrigată în apropiere, lipită de stânca
mea, în umbră. Am prins cu putere mânerul jungherului, însă mi-am dat
seama aproape imediat că era Murtagh. Așadar acesta fusese înțelesul
privirii lui Jamie. Lui Murtagh i se ordonase să rămână deoparte, pentru a
mă păzi. Nu îl puteam vedea nicăieri pe Jamie. Lupta se dădea în principal pe
stâncile și în umbrele din apropierea căruțelor.
Desigur, acela trebuia să fie scopul raidului: căruțele și caii. Atacatorii
erau o bandă organizată, bine înarmată și decent hrănită, din cât de puțin îi
puteam vedea în lumina flăcărilor care se stingeau. Dacă aceștia erau
membri ai clanului Grant, atunci poate căutau fie pradă, fie răzbunare
pentru vitele pe care Rupert și prietenii săi le șterpeliseră cu câteva zile în
urmă. Confruntat cu rezultatele acelui raid impromptu, Dougal fusese vag
enervat – nu de raidul în sine, ci doar îngrijorat că vitele ne vor încetini
călătoria. Reușise să se debaraseze de aproape toate, laolaltă, la un mic târg
de vite dintr-unul din sate.
A devenit însă clar curând că atacatorii nu voiau în mod special să le facă
vreun rău celor din tabăra noastră, ci doar să le ia caii și căruțele. Unul sau
doi chiar au reușit. M-am ghemuit la pământ când unul dintre cai, neînșeuat,
a sărit în foc și a dispărut în bezna mlaștinilor, cu un bărbat țipând agățat de
290