untitled

Jamie se lupta să vorbească; își dădea seama și el că va trebui să iasă din
starea în care se afla. A reușit să schițeze un zâmbet slab.
— Mi-a povestit câte ceva despre lacăte și alte asemenea și mi-a arătat
cum le-am fi putut sparge pe cele cu care eram legați dacă am fi avut o
bucată de metal drept, pe care bineînțeles că nu o aveam.
— Spune-mi atunci.
Efortul de a vorbi îi făcea transpirația să curgă șiroaie, însă părea mai
alert. Părea să îl ajute faptul că își concentra mintea pe problema lacătului.
Urmându-i instrucțiunile, am găsit o cheie potrivită și am împins-o înăuntru
cât de adânc a intrat. După spusele lui Reilly, o lovitură puternică drept în
capătul cheii ar forța celălalt capăt în butuc, desfăcându-i dinții. Am aruncat
o privire împrejur pentru un instrument potrivit cu care să îl lovesc.
— Folosește ciocanul de pe masă, englezoaico, mi-a spus Jamie.
Atenționată de nota macabră din vocea sa, mi-am întors privirea de pe
chipul său la masă, unde se afla un ciocan de lemn de mărime potrivită cu
coada înfășurată cu sfoară gudronată.
— Cu ăsta…, am început, îngrozită.
— Da. Sprijină cătușa de zid înainte să o lovești.
Apucând îngrozită coada ciocanului, l-am ridicat. Era dificil să potrivesc
inelul din fier astfel încât o parte să fie lipită de perete, căci asta îi cerea lui
Jamie să treacă piciorul legat pe sub celălalt și să își apese genunchiul pe zid
în cealaltă parte.
Primele două lovituri au fost prea slabe și timorate. Strângând hotărârea
în jurul meu precum o mantie, am lovit capătul rotund al cheii cu toată forța
de care eram capabilă.
Ciocanul a alunecat de pe cheie și a căzut lovindu-l pe Jamie razant, dar
puternic în gleznă. Dându-se îndărăt, și-a pierdut echilibrul fragil și a căzut,
sprijinindu-se instinctiv în brațul drept pentru a nu cădea. Deodată a scos un
geamăt inuman când brațul drept a căzut sub el și s-a izbit cu umărul de
podea.
— Oh, la naiba, am spus speriată.
Jamie leșinase, și nu îl puteam învinovăți. Profitând de imobilitatea sa de
moment, i-am întors glezna astfel încât inelul de fier să fie bine înțepenit și
am lovit cu încăpățânare în cheia fixată în el, însă fără vreun efect aparent.
Tocmai îl blagosloveam în gând pe spărgătorul de lacăte irlandez când ușa
de lângă mine s-a deschis cu o izbitură.
Chipul lui Randall, ca și al lui Frank, rar îi trăda gândurile, fiind în schimb
o fațadă impenetrabilă. În acel moment însă stăpânirea de sine obișnuită a
căpitanului îl părăsise și a rămas nemișcat în pragul ușii cu gura căscată, la
fel ca și bărbatul care îl însoțea. Foarte solid cu o uniformă murdară și
608