untitled

În cealaltă parte a mlaștinilor se întindea un șir de stânci răsucite, goale
pe dinăuntru și scobite din cauza avansării și retragerii ghețarilor care
dispăruseră demult. Apa de ploaie umplea cavernele mai adânci și ciulinii,
vetricele și crețuștele creșteau din abundență în jurul acestor lacuri mici de
munte, florile reflectându-se în apa neclintită.
Lipsite de pești și de alte forme de viață, aceste mici lacuri împânzeau
zona, adevărate capcane pentru călătorii neatenți care puteau cu ușurință
cădea într-unul din ele în întuneric, fiind astfel obligați să își petreacă o
noapte udă și inconfortabilă în mlaștină. Ne-am oprit lângă unul din lacuri,
să mâncăm micul dejun care consta în pâine cu brânză.
Măcar lacul lângă care ne-am așezat avea păsări; rândunicile se lăsau în
jos să bea apă, iar fluierarii de zăvoi și găinușele de baltă își băgau ciocurile
lungi în pământul noroios de pe maluri, căutând insecte.
Le-am aruncat păsărilor firimiturile de pâine. O găinușă de baltă măsura
o firimitură cu priviri suspicioase, dar cât ea a șovăit, o rândunică rapidă s-a
aruncat din zbor, a înhățat-o și dusă a fost cu festinul în cioc. Găinușa și-a
zburlit penele și s-a întors la săpăturile ei laborioase.
Jamie mi-a arătat un fluierar de zăvoi care țipa, târându-și aripa care
părea ruptă în apropiere de noi.
— Are un cuib undeva în apropiere, am spus eu.
— Uite acolo.
Jamie a fost nevoit să îmi arate de câteva ori până când l-am zărit în cele
din urmă: o curmătură puțin adâncă, într-un loc destul de expus privirilor,
însă cele patru ouă pistruiate din cuib semănau atât de bine cu frunzele de
pe malul lacului, încât atunci când am clipit, am pierdut din nou cuibul.
Luând un băț, Jamie a împuns ușor cuibul, împingând unul dintre ouă
într-o parte din cuib. Mama, agitată, a țopăit până a ajuns aproape în fața lui.
Jamie s-a lăsat pe călcâie, aproape nemișcat, lăsând pasărea să sară înainte și
înapoi, certându-l. Pe neașteptate s-a petrecut o explozie de mișcare și Jamie
a ridicat în pumn pasărea, deodată liniștită. I-a spus ceva în galică, vorbe
abia auzite, aproape șuierate, în vreme ce îi mângâia cu degetul penele
pestrițe de culoare cafenie. Pasărea s-a ghemuit în pumnul lui, complet
nemișcată, chiar și reflexiile din ochii rotunzi și negri înghețând. A așezat-o
blând pe jos, însă pasărea nu a încercat să se îndepărteze până când el nu i-a
mai șoptit câteva cuvinte, mișcându-și mâna înainte și înapoi în spatele ei. S-
a smucit deodată și s-a repezit direct în ierburi. Jamie a privit-o zburând și,
fără să își dea seama, și-a făcut cruce.
— De ce ai făcut asta? am întrebat, curioasă.
— Ce anume?
Pe moment nu a înțeles întrebarea mea; cred că uitase că mă aflam acolo.
273