untitled

558
32. TRAVALIUL
Câteva zile mai târziu, în preajma apusului, eram pe dealul din spatele
casei, scoțând tuberculii din stratul de brebenei pe care îl descoperisem.
Auzind zgomot de pași apropiindu-se prin iarbă, m-am întors, așteptândumă
să o văd pe Jenny sau pe doamna Crook venind să mă cheme la cină. În
schimb, era Jamie, cu părul ciufulit și umed de la toaleta de dinainte de cină,
încă în cămașă, cu poalele înnodate între picioare după munca la câmp de
peste zi. A venit prin spatele meu și m-a învăluit cu brațele, odihnindu-și
obrazul pe umărul meu. Împreună am admirat soarele culcându-se în
spatele pinilor, învăluit în gloria aurie și purpurie. Peisajul s-a stins în tăcere
împrejurul nostru, însă noi am rămas în vârful dealului îmbrățișați, copleșiți
de o fericire tihnită. În cele din urmă, când începea să se întunece, am auzito
pe Jenny chemându-ne din conacul de sub deal.
— Ar trebui să intrăm în casă, am spus, dând să mă ridic fără tragere de
inimă.
— Mmm.
Jamie nu s-a mișcat, ci și-a întețit strânsoarea în jurul meu, cu privirea
încă pierdută în umbrele care se adânceau, de parcă ar fi încercat să își
fixeze fiecare fir de iarbă în memorie.
M-am întors spre el și mi-am strâns brațele în jurul gâtului său.
— Ce s-a întâmplat? am întrebat în șoaptă. Trebuie să plecăm atât de
curând?
Inima mi se strângea la gândul că vom părăsi Lallybroch, însă știam că era
primejdios pentru noi să întârziem prea mult; oricând vestoanele roșii
puteau veni în vizită, cu repercusiuni mult mai sinistre.
— Da. Mâine sau cel mai târziu poimâine. La Knockchoilum sunt niște
englezi; e la treizeci de kilometri de aici, însă e la două zile călare pe vreme
bună.
Am vrut să mă dau jos de pe gard, însă Jamie și-a strecurat un braț pe sub
genunchii mei și m-a ridicat, ținându-mă la pieptul lui.
Îi simțeam căldura soarelui încă pe piele și mireasma caldă și discretă de
transpirație și de iarbă de ovăz. Dăduse o mână de ajutor la ultimul strâns al
recoltei și aroma mi-a amintit de o cină de cu o săptămână în urmă, când am
știut că Jenny, întotdeauna prietenoasă și politicoasă, mă acceptase în cele
din urmă cu toată inima ca membru al familiei.
Seceratul este o muncă anevoioasă și Ian și Jamie ațipeau de cele mai
multe ori până la sfârșitul cinei. Într-o seară, plecasem de la masă pentru a
aduce budinca de ovăz pentru desert și când m-am întors, i-am găsit pe