untitled

Judecata se dovedi a avea loc în Sala Mare, încăperea în care servisem
cina în seara de dinainte. Acum însă, era transformată; mesele, băncile și
scaunele fuseseră împinse în spate de-a lungul pereților, masa din capăt
dispăruse și fusese înlocuită cu un jilț impresionant din lemn închis la
culoare, acoperit cu un tartan care, bănuiam, avea culorile clanului
MacKenzie, o stofă în carouri verde-închis și negru cu urme de roșu-deschis
și alb. Ramuri de ilice decorau pereții și papură proaspătă fusese împrăștiată
peste lespezile de piatră.
Un tânăr sufla într-un cimpoi mic în spatele scaunului gol cu multe
suspine și șuierături. Lângă el se aflau câteva persoane, despre care am
presupus că trebuie să fi fost apropiații lui Colum: un bărbat cu obrajii supți,
îmbrăcat în pantaloni cadrilați și cămașă cu pliseuri, care stătea tolănit lângă
zid; un bărbat mărunțel și cu un început de chelie într-o haină din brocart
fin, după toate aparențele un secretar de vreun fel, așezat la o măsuță
scundă pe care erau o călimară, penițe de scris și hârtie; doi bărbați
musculoși cu kilturi cu un aer de gardieni și, într-o parte, unul din cei mai
solizi bărbați pe care îi văzusem vreodată.
Am rămas cu gura căscată privindu-l pe uriaș. Părul negru și aspru îi
acoperea aproape toată fruntea, crescându-i până deasupra sprâncenelor
stufoase. La fel de păros era și pe antebrațele imense care îi ieșeau de sub
mânecile suflecate ale cămășii. Spre deosebire de majoritatea bărbaților pe
care îi văzusem, uriașul nu părea să fie înarmat, cu excepția unui cuțitaș pe
care îl ținea în ciorap; abia îi puteam zări mânerul scurt și gros în desimea
buclelor negre care îi acopereau picioarele deasupra ciorapilor ecosez. O
centură groasă din piele îi înconjura talia care trebuie să fi avut o sută de
centimetri, dar nu avea nici sabie, nici pumnal. În ciuda mărimii sale, uriașul
arbora o expresie prietenoasă și părea să glumească cu bărbatul cu obrajii
supți, care arăta ca o marionetă în comparație cu imensul său interlocutor.
Cimpoierul a început deodată să cânte, cu o erupție preliminară, urmată
imediat de un fluierat asurzitor, care în cele din urmă s-a transformat în
ceva care aducea cu o melodie.
Erau cam treizeci sau patruzeci de oameni, cu toții părând cumva mai
bine îmbrăcați și îngrijiți decât cei prezenți aici la cină cu o seară înainte.
Toate capetele s-au întors spre intrarea în sală, unde, după o pauză în care
muzica s-a mai întețit, a pășit Colum, urmat de fratele său Dougal.
Cei doi MacKenzie erau îmbrăcați în mod evident pentru ceremonie, cu
kilturi verde-închis și vestoane bine croite, al lui Colum de un verde palid, al
lui Dougal ruginiu, ambii cu tartane atârnate de-a curmezișul pieptului și
prinse pe un umăr cu o broșă mare, împodobită cu pietre prețioase. Părul
negru al lui Colum era astăzi lăsat liber, uleiat cu grijă și buclat peste umeri.
95