untitled

Nu fusesem foarte atentă la împrejurimi, în vreme ce savuram căldura tot
mai puternică a soarelui, când pe neașteptate ochiul meu a zărit o formație
stâncoasă familiară și am ieșit din transa în care mă adâncisem. Știam unde
ne aflăm. Și de ce ne aflam acolo.
— Jamie!
S-a întors la exclamația mea.
— Nu știai? a întrebat el curios.
— Că venim aici? Nu, sigur că nu.
Simțeam că mă cuprinde amețeala. Dealul de la Craigh na Dun era la mai
puțin de un kilometru și jumătate depărtare; îi puteam vedea silueta
gârbovită printre ultimele fărâme ale ceții de dimineață.
Am înghițit un nod din gât. De aproape șase luni încercam să ajung în
acest loc. Acum, că eram aici în cele din urmă, voiam să fiu în altă parte.
Pietrele înalte de pe culmea dealului erau invizibile de jos, însă păreau să
emane o teroare subtilă care se întindea spre mine.
Mult sub coama dealului, poteca devenea prea nesigură pentru Donas.
Am descălecat și l-am legat de un pin mărunțel, continuând să urcăm la pas.
Până am ajuns la bordura din granit abia îmi trăgeam răsuflarea și
transpiram din greu; Jamie nu dădea semne de oboseală cu excepția roșelei
palide care-i răsărise din gulerul cămășii. Era liniște aici deasupra pinilor,
doar un vânt neîncetat șuiera slab printre crevasele stâncii. Rândunicile
zburau peste margine, avântându-se pe neașteptate pe curenții de aer pe
urma insectelor, lăsându-se apoi deodată la pământ precum bombardierele
în picaj, cu aripile suple întinse. Jamie mi-a luat mâna și m-a tras pe ultimii
pași până la marginea plată și lată de la baza stâncii. Nu mi-a dat drumul, ci
m-a tras mai aproape de el, privindu-mă cu atenție, parcă vrând să îmi
memoreze trăsăturile.
— De ce…? am început, abia respirând.
— E locul tău? a întrebat el aspru. E sau nu?
— Da, am răspuns privind spre cercul de pietre parcă hipnotizată. Arată
exact la fel.
Jamie m-a urmat în cerc. Luându-mă de braț, a mers nehotărât până la
blocul de piatră despicat.
— Asta e piatra? a întrebat el.
— Da, am spus încercând să îl trag înapoi. Fii cu băgare de seamă! Nu te
apropia prea mult.
Și-a mutat privirea de la mine la piatră, cu un aer neîncrezător. Poate
avea dreptul să fie sceptic. Deodată m-am trezit îndoindu-mă de adevărul
propriei mele povești.
477