untitled

chema ajutoare în fața unei invazii, de teamă că micile sale jocuri ar fi
descoperite.
Conform planului, bărbații care le mânau urmau să părăsească cât mai
repede închisoarea, îndată ce vitele erau bine lansate pe traiectoria lor
haotică, și pe urmă să călărească diavolește ca să ajungă pe pământurile
clanului MacKenzie. Randall nu conta; ce putea el face singur, în asemenea
împrejurări? Dar dacă zgomotul atrăgea restul garnizoanei prea curând?
Dacă Dougal fusese rezervat când venise vorba să încerce a-și scăpa nepotul
din Wentworth, îmi puteam imagina furia care l-ar cuprinde dacă bărbații
clanului erau arestați pentru că încercaseră să pătrundă în închisoare. Nu
voiam să fiu responsabilă nici pentru asta, deși Rupert se arătase mai mult
decât dornic să își asume riscul. Mi-am mușcat degetul mare și am încercat
să mă liniștesc, gândindu-mă la tonele de granit solid, care acopereau
țipetele și care separau carcerele de camerele închisorii de deasupra.
Cea mai îngrijorătoare dintre toate era desigur teama mea că totul ar
putea funcționa, și totuși să ajungem prea târziu. Riscând execuția sau nu,
Randall putea întrece măsura. Știam prea bine, din mărturisirile soldaților
care se întorseseră din lagărele de război, că era foarte ușor ca un prizonier
să moară „accidental” și trupul să îi fie convenabil șters de pe fața
pământului înainte de începutul unei anchete oficiale jenante. Și dacă se
făcea o anchetă și Randall era dat în vileag, prea puțin m-ar fi consolat pe
mine… sau pe Jamie.
Îmi impusesem să mă abțin de la a-mi imagina posibilele utilizări ale
obiectelor grosolane de pe masa din acea cameră. Însă nu mă puteam
împiedica să văd în fața ochilor mereu și mereu oasele ieșite în afară ale
acelui deget zdrobit presat în blatul mesei. Mi-am frecat degetele cu putere
de pielea șeii, încercând să îmi șterg din memorie imaginea. Am simțit o
ușoară arsură și mi-am scos mănușa pentru a examina urmele făcute pe
mână de colții lupului. Nu era rău, doar câteva zgârieturi, cu o singură
înțepătură mică unde un vârf de colț pătrunsese prin piele. Mi-am lins rana
cu mintea în altă parte. Nu îmi era de niciun folos să îmi spun în gând că
făcusem tot ce se putea face. Făcusem singurul lucru posibil, dar asta nu
făcea așteptarea mai ușoară.
În cele din urmă am auzit un strigăt slab, confuz, din direcția închisorii.
Unul din bărbații MacRannoch a așezat o mână pe căpăstrul calului meu și s-
a îndreptat spre adăpostul copacilor. Stratul de zăpadă era mult mai subțire
acolo, iar ninsoarea era mult mai slabă sub bolta din ramuri împletite a
crângului, linii slabe de zăpadă curată pe solul pietros presărat cu frunze.
Deși zăpada cădea aici mai puțin deasă, vizibilitatea era încă atât de slabă,
încât trunchiurile copacilor de la câțiva metri depărtare se conturau ireal
631