untitled

— A fost nițel riscant să îl ucid în fața atâtor oameni, dar trebuia să fac
ceva repede.
Însă arsenicul nu ucidea astfel. Îmi aminteam de buzele crispate și vinete
ale perceptorului și de amorțeala pe care o simțisem pe propriile mele buze
acolo unde îl atinsesem. O otravă rapidă și ucigătoare.
Și eu care crezusem că Dougal îi vorbise lui Colum despre idila lui cu
Laoghaire. Însă dacă ar fi fost așa, Colum poate l-ar fi mustrat, dar nimic nu
l-ar fi putut împiedica pe Dougal să o ia de nevastă pe fată. El era văduv și
liber.
Însă o idilă adulteră, cu soția perceptorului? Aceasta era o poveste cu
totul diferită, pentru toți cei implicați. Parcă îmi aminteam că pedepsele
pentru adulter erau foarte severe. Colum poate nu ar fi închis prea ușor
ochii la o poveste de asemenea magnitudine, însă nu l-aș fi văzut
condamnându-și fratele la biciuire publică sau surghiun.
Iar Geilie considerase crima o soluție rezonabilă la a fi arsă pe față cu un
fier încins și închisă pentru câțiva ani în temniță, bătând cânepa
douăsprezece ore pe zi.
Așadar fusese nevoită să ia măsuri de prevenire, iar Colum și le luase pe
ale lui. Și iată-mă pe mine prinsă la mijloc.
— Însă copilul? am întrebat. Sigur…
În beznă s-a auzit un râs trist înfundat.
— Accidente se întâmplă, draga mea. Celor mai buni dintre noi. Și când se
întâmplă…
Am simțit-o mai degrabă decât am văzut-o ridicând din umeri.
— Am vrut să scap de el, dar pe urmă m-am gândit că ar fi o cale să îl fac
să se însoare cu mine, îndată ce scăpăm de Arthur.
O suspiciune oribilă mi-a încolțit în minte.
— Dar soția lui Dougal trăia pe atunci. Geilie, tu ai…?
Rochia a foșnit când a scuturat din cap și am prins o sclipire stinsă a
părului ei argintiu.
— Am vrut, a răspuns ea, dar Dumnezeu m-a scăpat de o grijă. Chiar m-
am gândit că e un semn, știi? Și ar fi funcționat de minune, dacă nu și-ar fi
băgat coada Colum MacKenzie.
Mi-am înfășurat brațele în jurul trupului de frig. Acum vorbeam mai mult
ca să îmi alung gândurile.
— Îl doreai pe Dougal sau poziția lui socială ori banii?
— Ah, eu aveam o grămadă de bani, a spus ea cu o notă de satisfacție.
Știam unde păstra Arthur cheia de la toate hârtiile și banii. Și omul avea un
scris caligrafic, îi recunosc meritul ăsta – era destul de simplu să îi falsific
448